Poliţiştii harghiteni au depistat mai multe nereguli în trafic în cadrul controalelor desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, acţiunile au vizat siguranţa rutieră şi verificarea legalităţii documentelor conducătorilor auto, rezultând în identificarea unor cazuri de conducere fără permis, uz de fals şi consum de alcool.
Seria constatărilor a început vineri, când poliţiştii au oprit pe DN 12A un tânăr de 20 de ani din Siculeni. Verificările în bazele de date au confirmat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Ulterior, sâmbătă seară, un bărbat de 47 de ani a fost interceptat în Cristuru Secuiesc având o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform IPJ Harghita, duminică, în comuna Frumoasa, un bărbat de 35 de ani a prezentat poliţiştilor un permis de conducere străin suspectat a fi fals. În cauză se efectuează cercetări pentru conducere fără permis şi fals material în înscrisuri oficiale. Câteva ore mai târziu, pe DJ 135, în comuna Avrămeşti, a fost depistat un bărbat de 32 de ani care nu poseda permis de conducere şi prezenta o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe lângă controalele de rutină, poliţiştii au intervenit vineri la un eveniment rutier produs pe DE 578, între Sâncrăieni şi Miercurea-Ciuc. Un tânăr de 19 ani a pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile. Şoferul a suferit vătămări corporale şi a fost transportat la spital, rezultatul testării cu aparatul alcooltest fiind negativ.
Rezultatele acţiunii în sistem releu pentru creşterea siguranţei rutiere pe DN 15
Poliţiştii rutieri au desfăşurat, duminică, o acţiune preventivă pe Drumul Naţional 15, prin instituirea de filtre fixe şi mobile. Conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, activitatea a vizat reducerea numărului de accidente de circulaţie şi verificarea respectării normelor rutiere de către conducătorii auto.
În cadrul controalelor, au fost aplicate 154 de sancţiuni contravenţionale. Cele mai multe abateri, respectiv 129, au vizat depăşirea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, patru cazuri de neutilizare a centurii de siguranţă şi o situaţie de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Alte 18 sancţiuni au fost aplicate pentru diverse nereguli privind regimul rutier.
Ca măsuri complementare, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere şi au retras 11 certificate de înmatriculare. Totodată, 11 vehicule au fost supuse unor verificări tehnice în colaborare cu specialiştii din cadrul Registrului Auto Român. În timpul acţiunii, au fost efectuate 29 de testări cu aparatul alcooltest.
Pe lângă componenta de control, dispozitivele de poliţie au avut şi un rol preventiv, fiind distribuite aproximativ 140 de materiale informative.
„Poliţiştii recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte regulile de circulaţie, să adapteze viteza la condiţiile de drum şi să nu conducă sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, a transmis IPJ Harghita.
EMILIA Ş.
Comentarii:
Anunțuri gratuite din Maramures


