Haina buclucașă! Un nou episod de dispută politică s-a mutat din zona proiectelor și administrației direct în… garderobă. Primarul George Scripcaru a reacționat ironic după ce în mediul online au apărut acuzații venite din zona USR, potrivit cărora ar purta o haină de lux evaluată la peste 8.000 de dolari.
Edilul a respins rapid informațiile și a tratat subiectul cu ironie într-o postare publicată pe rețelele sociale, sugerând că adversarii politici au ajuns să analizeze mai atent eticheta hainelor decât problemele orașului.
”Tentativa de manipulare a eșuat lamentabil, pentru simplul motiv că a fost prea gogonată. Nici chiar așa!Haina mea e frumoasă, dar nu are nicio legătură cu cea din poze. Am cumpărat-o de la Parndorf, în urmă cu peste 3 ani, și cred că am plătit pe ea vreo 300 de euro. O port foarte des, deci cred că și-a meritat banii.” a transmis edilul.
Mai mult decât atât, primaril Brașovului le-a propus și un târg celor de la USR: ”M-am gândit, totuși, să profit de tentativa de manipulare a useriștilor disperați să mă denigreze, așa că le fac următoarea propunere: dacă vreunul dintre ei chiar crede că eu port o haină de 8.000 de dolari, sunt gata să i-o vând cu doar 5% din prețul vânturat.
Să-mi dea 400 de dolari și îi dau haina. Fac și eu o afacere.”
În loc de dezbateri despre trafic, investiții sau dezvoltarea orașului, cei din USR au ales să mute disputa într-una despre branduri, prețuri și aparențe.
Anunțuri gratuite din Maramures


