sursa foto: Profimedia
În ianuarie, la mine în cap erau un zgomot și o hărmălaie oribile.
Eram conectată la tot ce se întâmpla în jur, la știri, la noutăți. Sunt un om care trăiește intenționat în zona de inovație și de schimbare. Asta face ca al meu creier să tot vrea mai mult, să caute soluții, să vadă posibilități peste tot.
Și asta mă împiedică să accept lumea așa cum este. Sau să mă distanțez de ea.
Am înțeles că am nevoie de liniște și pace. Am ieșit de pe social media. Am prioritizat somnul și sportul. Și mi-am programat un retreat Vipassana, 10 zile de meditație în tăcere totală. Nu vorbești cu nimeni, nu ai nici contact vizual. La sfârșit de aprilie, undeva în Covasna, într-un loc departe de lume. Vreo 70 de oameni, în aceeași liniște.
Liniște, liniște, ce rară.
Zgomotul nu e afară. E înăuntru.
Ce îți dai seama în primele 3 zile este că, de fapt, zgomotul nu e afară. E înăuntru.
Stai acolo cu ochii închiși și ai toate gândurile, toate emoțiile, toate reacțiile pe care le ai în viața normală. Doar că nu îți dai voie să le manifești. Nu îți dai voie să le amorțești cu nimic. Și nu îți dai voie să le descarci pe nimeni.
În primele zile, ai senzația că ratezi ceva, că ai lucruri de făcut și tu nu le faci.
Și apoi, după câteva zile, începe să apară ceva magic. O liniște interioară. Un spațiu interior.
Nu s-a rezolvat nimic în exterior. Dar îți dai seama că nici nu era nevoie. Era vorba despre a-ți proteja spațiul minții tale, ca să poți vedea mai clar și să procesezi mai ușor realitatea.
Nu realitatea ne tulbură. Ci inabilitatea de a ne crea liniște interioară.
M-am întors în Matrix, am rămas în slow motion
M-am întors în lumea reală. Și e ca și cum cineva a apăsat un buton de slow motion.
Același trafic, aceleași știri, același zgomot de fond. Dar parcă totul a căpătat o altă viteză. Văd lucrurile cu mai mult calm, cu mai multă așezare. Nu mai e nimic atât de grav. Nu mai are nimic aceeași intensitate.
Parcă în sfârșit pot să aleg cum răspund, în loc să reacționez automat la tot.
Viața noastră e grea. Inutil de grea. Și unul dintre cele mai grele lucruri este că nu luăm o pauză de la ea. Că stăm permanent conectați, încărcați cu o realitate care nu ne cere să fim prezenți și stimulați tot timpul.
Spații de tăcere zilnică
O să mai merg la Vipassana o dată pe an. Dar între timp, îmi fac Vipassana zilnică: momente fără notificări, fără social media, în liniște și pace. Meditez în fiecare zi.
Experiența din Covasna m-a convins de ceva simplu: liniștea nu e un lux.
E o condiție de bază pentru a putea funcționa lucid într-o lume care nu se oprește.
Și nu ai nevoie de zece zile în munți ca să o găsești. Ai nevoie de câteva minute pe zi în care să nu fugi de tine.
Urmăriți Republica pe Threads
