Procurorii DIICOT Alba Iulia au reținut trei persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc, dar și pentru operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2025–2026, inculpații ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de risc, precum canabis, droguri de mare risc, cunoscute sub denumirea de „cristal”, dar și alte substanțe psihoactive.

Substanțele interzise ar fi fost vândute în județul Alba, în special în municipiul Alba Iulia și în localitatea Sântimbru, cu sume cuprinse între 50 și 100 de lei pentru un gram.

În urma perchezițiilor efectuate în Alba Iulia, Galda de Jos și Sântimbru, anchetatorii au descoperit aproximativ 25 de grame de canabis, 50 de grame de „cristal”, un cântar electronic de precizie, obiecte cu urme de substanță, bani și alte mijloace de probă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba a decis arestarea preventivă a doi dintre inculpați pentru 30 de zile, conform propunerii formulate de procurorii DIICOT Alba Iulia.

Acțiunea a fost desfășurată împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Alba.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *