Un loc puțin știut de pe malul Mureșului, aflat în vecinătatea orașului
Iernut, ascunde o poveste tulburătoare din toamna anului 1944. Pe Dealul
Sângeorgiu, lângă Oarba de Mureș, mii de militari români au murit într-una
dintre cele mai sângeroase bătălii pentru eliberarea Transilvaniei de Nord.
Dealul Sângerorgiului. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Mai puțin de 9.000 de oameni locuiesc în orașul Iernut, din județul Mureș, un fost târg medieval aflat la 30 de kilometri de municipiul Târgu Mureș, locul unuia dintre cele mai tulburătoare evenimente din istoria României.
Orașul Iernut, aflat la 30 de kilometri de Târgu Mureș, s-a dezvoltat în secolul XX în jurul termocentralei sale de pe malul Mureșului, construită în anii ’60, cu șase grupuri energetice și o putere instalată de 800 MW. Preluată de Romgaz în 2013, centrala electrică se află în proces de reconstrucție și de transformare într-o termocentrală în ciclu combinat cu turbină pe gaz, cu o putere instalată de 430 MW.
Un castel ridicat în secolul al XVI-lea, în stil renascentist, a fost vreme îndelungată clădirea emblematică a orașului de pe malurile râului Mureș.
„În castelul din Iernut a trăit principele Mihai Apafi al II-lea. Sub domnia lui, Dieta Transilvaniei s-a întrunit de cincisprezece ori la Iernut”, informează Primăria Iernut.
Naționalizat în 1948, castelul a fost folosit până în 2001 de un liceu agroindustrial, în timp ce poarta sa monumentală, numită „Casa cu Șerpi”, a devenit muzeu memorial dedicat eroilor din Al Doilea Război Mondial. Ambele sunt acum în ruină.
Locul cu o istorie tulburătoare
Însă locul care păstrează cele mai tulburătoare amintiri din istoria zonei se află, tot pe malul Mureșului, la câțiva kilometri de centrul orașului Iernut. Un cimitir al eroilor, dominat de monumentul ridicat în 1949 în memoria acestora, marchează locul unde mii de români au murit în Bătălia de la Oarba de Mureș, din toamna anului 1944.
„Acest monument comemorează sacrificiul a aproximativ 11.000 de militari români în bătălia desfășurată între 16 septembrie și 6 octombrie 1944, în cadrul eforturilor de eliberare a Ardealului de Nord. Amplasat pe o terasă spațioasă în apropierea malului râului Mureș, monumentul constă într-un cimitir al eroilor, unde sunt înhumați circa 3.500 de soldați români. Până în prezent, au fost identificați 1.169 dintre aceștia. Monumentul principal este flancat de cruci care marchează mormintele celor căzuți la datorie, creând un loc de reculegere și respect pentru jertfa lor”, arată Primăria Iernut.
Ansamblul monumental, în trecut un loc al ceremonialurilor religioase și militare, se află în curs de renovare. Treptele sale vechi au fost sparte pentru a fi restaurate, iar monumentul și cimitirul au fost îngrădite, în așteptarea reabilitării.
Imaginea 1/10:
Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (5) JPG
„De-a lungul anilor, monumentul a fost locul unor ceremonii de comemorare, în special cu ocazia Zilei Eroilor, organizate de autoritățile locale și județene, alături de Garnizoana Târgu Mureș. Cu toate acestea, memorialul nu a beneficiat de lucrări semnificative de restaurare și modernizare, în ciuda demersurilor administrative întreprinse de-a lungul timpului”, arată autoritățile locale din Iernut.
Un steag tricolor flutură pe dealul împodobit de zeci de monumente de piatră, realizate de artiști în anii ’80, în timpul unor tabere de sculptură tematice organizate la Iernut.
Până atunci, relatările despre bătălie fuseseră adesea alterate de propaganda vremii, care omitea să dezvăluie ordinele controversate ale comandanților sovietici Serghei Trofimenco și Rodion Malinovski, care au împins armatele române spre dezastru.
Bătălia de la Oarba de Mureș a avut loc în septembrie 1944, pentru cucerirea Dealului Sângeorgiu de lângă Oarba de Mureș, județul Mureș. În luptă au intrat Diviziile 9 din Dobrogea și 11 Infanterie române și Divizia germană 8 Cavalerie SS, mulți dintre soldații diviziei inamice fiind tineri saşi din Sibiu şi Braşov.
Germanii se aflau într-o poziție aproape imposibil de cucerit
Potrivit unor istorici, generalul sovietic Serghei Trofimenco, aflat la conducerea armatei române, le-a ordonat celor 11.000 de soldați și ofițeri să atace frontal Dealul Sângeorgiu, apărat de armata germană, depășită numeric, dar beneficiind de o poziție strategică și de logistică superioară. În cele aproape două săptămâni de asalturi, artileria armatei naziste a făcut mii de victime, fiind în cele din urmă învinsă.
Contribuţia dobrogenilor la eliberarea ultimei palme de pământ românesc din Transilvania, la 25 octombrie 1944
„Luptele duse pentru cucerirea înălțimilor de la Hădăreni până la Târgu Mureș, de către trupele Armatei a 4-a, au fost cele mai grele și pline de sacrificiu din toată Transilvania anului 1944. Numai în bătălia de la Oarba de Mureș, pierderile trupelor române s-au ridicat la 10.800 de militari — morți, răniți și dispăruți —, adică mai mulți decât în întregul Război de Independență din 1877–1878”, nota colonelul în rezervă Pavel Laurențiu.
Începând din anii ’80, istoricii români au publicat lucrări mai amplu documentate despre evenimentele petrecute la Oarba de Mureș. Una dintre acestea a fost „Epopeea de pe Mureș”, scrisă de Grigore Ploeșteanu, Vasile T. Suciu și Lazăr Lădariu. Volumul, apărut în 1985 la Târgu Mureș, a readus în atenție amploarea bătăliei și sacrificiul militarilor români căzuți pe frontul Mureșului.
Potrivit istoricului Grigore Ploeșteanu, la mijlocul lunii septembrie 1944, Armata a 4-a română și forțele sovietice ajunseseră pe Valea Nirajului și la sud de Mureș și Arieș. Pentru forțarea Mureșului și continuarea ofensivei spre Șăulia – Mociu – Dej, trupele române au fost regrupate pe un aliniament între Păsăreni și Luduș. La nord de Mureș, în zona unde urma atacul, se aflau unități ungare și germane, între care Divizia 8 Cavalerie SS germană, sprijinite de tancuri și de o artilerie puternică.
În fața armatei române se afla râul Mureș, umflat de ploile de toamnă, iar lunca de pe malul sudic era plată, descoperită și ușor de supravegheat de inamic. Malul nordic era mai înalt și abrupt, dominat de dealuri greu de urcat, iar Dealul Sângeorgiu se înfățișa ca un amfiteatru natural, care controla cursul mijlociu al Mureșului.
„Folosind avantajele terenului și munca forțată a populației locale și din împrejurimi, comandamentul german a transformat Dealul Sângeorgiu într-o redută puternică, amenajând cazemate, tranșee și alte lucrări genistice. Aflați pe poziții favorabile, bine amenajate genistic, germanii aveau sub observație întregul sector de luptă, putând urmări orice mișcare a trupelor române și concentra asupra lor focul tuturor armelor, îndeosebi al artileriei. Un factor deosebit de important era și faptul că adversarul dispunea de numeroase tancuri și, în general, de mult armament automat”, nota istoricul.
Dealul, luat cu asalt
În schimb, inamicul putea fi fixat cu foc de artilerie, cu pierderi mai mici, sau putea fi ocolit printr-o lovitură pe flancul drept, unde apărarea era mai slabă.
„Ori, în seara de 16 septembrie, Armata a 4-a română a primit ordin să forțeze râul chiar a doua zi dimineața. O singură noapte la dispoziție era mult prea puțin pentru organizarea forțării la un astfel de eșalon. Misiunile au fost precizate doar cu ajutorul hărții, fără a se avea la dispoziție nici măcar o oră de lumină pentru recunoaștere, luarea hotărârii, darea misiunii, organizarea cooperării etc. În aceste condiții, nu mai putea fi vorba de executarea forțării unui curs de apă după o prealabilă pregătire. De altfel, în toată perioada luptelor pentru realizarea de capete de pod la nord de Mureș, Armata a 4-a română nu a avut răgazul necesar organizării acțiunilor de luptă. Seară de seară se primeau ordine care impuneau un anumit mod de acțiune, nelăsându-se loc inițiativei”, nota colonelul Antone Marinescu, într-un studiu al Bătăliei de la Oarba de Mureș.
Primele trupe române au reușit să treacă Mureșul prin surprindere, în dimineața de 16 septembrie 1944, și au format un cap de pod pe malul de nord al râului. Apoi, germanii au deschis focul de artilerie asupra următoarelor grupe care încercau să treacă, înot ori cu bărci și plute improvizate. Cu cât se apropiau mai mult de culmea aflată la cota 495 de metri, cu atât înaintarea devenea mai riscantă, trupele române fiind tot mai expuse focului venit de pe pozițiile dominante ale inamicului. De mai multe ori, cotele au fost cucerite, dar nu au putut fi menţinute, iar lunca Mureșului şi pantele s-au acoperit cu cadavre.
Sacrificiul Diviziei 9
Din 20 septembrie, ostașilor din Divizia 9 Infanterie, condusă de generalul Costin Ionașcu, i-a revenit misiunea de a lua cu asalt dealul apărat de trupele Germaniei naziste.
„Luptele pentru cucerirea Dealului Sângeorgiu au atins apogeul în ziua de 26 septembrie, când ostașii români, dând dovadă de un admirabil eroism, au reușit să cucerească faimoasa cotă 495. Divizia 9 Infanterie și-a aruncat atunci în luptă majoritatea forțelor”, notau autorii cărții „Epopeea de pe Mureș”.
Oraşul împânzit de buncăre în anii ´50. „Au pereţii puternici, încât ar rezista bombelor atomice“ VIDEO
Victoria a avut un preț uriaș. Un raport trimis la 30 septembrie 1944 comandamentului sovietic arăta că, doar în săptămâna anterioară, luptele pentru Dealul Sângeorgiu au provocat 6.753 de morți și răniți și 970 de dispăruți, din rândul „ostașilor mării”, ai Diviziei 9 Infanterie.
La plecarea din acest sector de luptă, în ordinul din 2 octombrie 1944, dat de generalul Costin Ionașcu, acesta aducea omagiul cuvenit ostașilor marii unități dobrogene.
„Zilele grele și însângerate au venit prea repede și tributul vostru de sânge a fost prea mare în timpul scurt ce s-a scurs de la 19 la 28 septembrie 1944. Atacul de la Vârful Viei, cota 477, din ziua de 17 septembrie 1944, asupra unui zid ce străjuiește Mureșul, l-ați dat cu un avânt care a nesocotit moartea. Atacurile date la 22 septembrie 1944 și apoi la 26 septembrie, ca și toate atacurile și contraatacurile date în celelalte zile, dincolo de Mureș, pe Dealul Sângeorgiu, vor trece în legendă. A fost un zid unde s-au mai sfărâmat și alte divizii române și aliate. Avântul cu care voi ați înfruntat moartea ce pândea de pe coastele înălțimii și de pe vârfurile ei, cu cotele 495, 463, apoi 409 și 435, întrece orice închipuire și orice așteptare”, nota comandantul Diviziei 9 Infanterie, generalul Costin Ionașcu.
După război, în județul Mureș, peste 85 de localități păstrau cimitire, morminte sau monumente dedicate militarilor căzuți în luptele pentru eliberarea Transilvaniei. Cele mai multe victime au căzut în Bătălia de la Oarba de Mureș, din toamna anului 1944.
Anunțuri gratuite din Maramures