7 mai 2026: Ziua Națională a Portului Tradițional din România va fi sărbătorită la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.

Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România a fost instituită prin Legea 102/2015 și, potrivit actului normativ, marcarea acestei zile are rolul de a promova portul popular românesc și de a evidenţia valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale din România, indiferent de zona etnografică.

Cu acest prilej, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, împreună cu partenerii: Primăria comunei Daia Română prin biblioteca publică din localitate, Școala Gimnazială Daia Română, Asociația „Academia Doamnelor” din Alba Iulia și Asociația „Vatra” din Geoagiu de Sus organizează în data 7 mai 2026, de la ora 17:00, o serie de activități menite să aducă în prim plan portul tradițional din județul nostru.

Cu acest prilej vor avea loc expoziții de costume populare, de pictură și de carte de specialitate, prelegeri și momente artistice. Programul cuprinde:

  • Prezentarea proiectului RomânIA tradițională și a semnificației Zilei Naționale a Portului Tradițional din România. Prezintă Daniela Floroian.
  • Portul tradiţional din România în colecțiile bibliotecii. Expoziție documentară de cărți și albume etnografice. Prezintă Monica Avram.
  • Tradiții în culoare. Expoziție de pictură. Expun Alexandrina Moldoveanu și Mariana Stanciu, de la Asociația „Academia Doamnelor” din Alba Iulia. Prezintă: Ana Cosma, președintă a Asociației „Academia Doamnelor” și inițiatorul proiectului „Alba coase ie – Șezătoarea tradițională”.
  • Cânepa – fibra de aur, element de bază a țesăturilor pentru costumul popular. Prezintă Mariana Malvina Mereu, președintă a Asociației „Vatra” din Geoagiu de Sus.
  • Povestea Cămășii populare din Mărgău. Prelegere susținută de Casandra Roșca – Asociația „Vatra” din Geoagiu de Sus.
  • Portul Popular din România – simbol al identității naționale. Expoziție de costume populare cu vechime de peste 100 de ani. Prezintă: Ana Cosma, președinta Asociației „Academia Doamnelor” din Alba Iulia și Felicia Rășinariu, etnolog – Asociația „Vatra” din Geoagiu de Sus.
  • Costumul popular: tradiție și identitate. Prelegere susținută de Felicia Rășinariu, etnolog – Asociația „Vatra” din Geoagiu de Sus.
  • Portul traditional de sărbătoare – simbol și identitate culturală. Prelegere susținută de Ana Cosma, președinta Asociației „Academia Doamnelor” din Alba Iulia.
  • Valorificarea scenică a folclorului muzical din zona Daia Română. Moment artistic susținut de elevi de la Școala gimnazială Daia Română, coordonați de Alina Hileagă, de la Biblioteca comunală Daia Română.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *