CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ

Punct de intervenție și prim ajutor nou, la Tarnița

Președintele Consiliului Județean Cluj, d-nul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre privind necesitatea înființării Punctului de intervenție și prim ajutor Salvamont Tarnița, în una dintre cele mai frecventate zone de agrement din județ.

Inițiativa realizării acestui punct de intervenție aflat în coordonarea Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și declararea lui ca obiectiv de interes județean, vine în contextul creșterii semnificative a numărului de accidente înregistrate pe lac, pe fondul intensificării activităților recreative, dar și pe traseele turistice din jurul lacului, circuitele „Piatra lui Lucaci” și „Piatra Corbului” fiind cele mai vizitate din județ.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Înființarea acestui punct de intervenție pe Lacul Tarnița este o măsură necesară, care răspunde unei realități îngrijorătoare: creșterea numărului de accidente într-o zonă extrem de frecventată. Dacă în trecut astfel de incidente erau rare, în prezent se înregistrează, o creștere, iar timpul mare de deplasare al echipelor de intervenție face ca, în majoritatea situațiilor, salvarea victimelor să nu mai fie posibilă. Astfel, prin reducerea timpului de reacție, ne dorim să transformăm aceste simple acțiuni de recuperare în șanse reale de salvare a vieților. Totodată și timpul de intervenție în cazul incidentelor petrecute pe traseele turistice montane din jurul lacului Tarnița se va scurta semnificativ, salvatorii montani putând ajunge la victime mult mai rapid, cu ajutorul bărcii din dotare. Este un demers eficient, care implică costuri minime pentru noi, dar cu un impact major asupra siguranței clujenilor și turiștilor”.

Noul punct de intervenție va funcționa pe perioada verii, în weekend, asigurând permanență prin prezența scafandrilor Salvamont și a salvatorilor montani, în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj. Această măsură va permite intervenția rapidă imediat după primirea apelurilor de urgență, aspect care va crește semnificativ șansele de salvare.

Punctul va fi localizat în zona Golful Mic, pe o suprafață de 50 mp, și va avea acces la drumul județean DJ 107P prin intermediul unui drum forestier, pe o lungime de 150 m. Aici vor fi amenajate un ponton și două containere modulare, dotate cu echipamente de intervenție acvatică. Pe lângă rolul operațional, punctul de intervenție va contribui și la monitorizarea respectării regulamentului de navigație adoptat de Consiliul Județean Cluj în anul 2021, precum și la consolidarea capacității de pregătire a echipei de scafandri.

Biroul de presă
6 mai 2026

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *