Prețul la ambii carburanți a crescut astăzi cu până la 0,10 lei per litru, în cele cinci orașe monitorizate.
Euro a atins ieri valoarea de 5,1998 de lei la cursul oficial al Băncii Naționale a României (BNR), un nou record negativ după cel de joi, în contextul în care PSD și AUR au votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care a picat.
Reamintim, un leu mai slab în fața euro înseamnă automat scumpiri pentru produsele importate din Uniunea Europeană, precum alimente sau mașini.
Cât costă benzina miercuri, 6 mai 2026
Cea mai ieftină benzină standard se găsește miercuri, 6 mai 2026, la prețul de 9,12 lei/l, în creștere față de ieri când era 9,02 lei/l și este la Petrom (o creștere de 0,10 lei).
Și stațiile Mol au scumpit benzina, ajungând azi la 9,12 lei/l, comparativ cu 9,02 lei/l, costul din ziua precedentă (o majorare de 0,10 lei).
Stațiile Lukoil au menținut prețul de ieri al carburantului, astfel că benzina este astăzi tot 9,12 lei/l.
De asemenea, Socar a ridicat costul benzinei, de la 9,09 lei/l cât era ieri, la 9,19 lei/l astăzi (o creștere de 0,10 lei).
Benzina s-a scumpit și la Rompetrol, astfel că ea ajunge miercuri, 6 mai 2024, la 9,22 lei/l, comparativ cu 9,12 lei/l, prețul de ieri (0,10 lei).
OMV, de asemenea, a crescut crescut prețul benzinei la 9,22 lei/l, de la 9,12 lei/l, costul din ziua precedentă (0,10 lei).
Raportat pe orașe, benzina standard se găsește miercuri, 6 mai 2026, la prețul de 9,12 lei/l, față de 9,02 lei/l cât era ieri, în toate cele cinci orașe monitorizate, respectiv București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Constanța (o majorare de 0,10 lei).
Cât costă motorina miercuri, 6 mai 2026
Prețul unui litru de motorină standard în București este miercuri, 6 mai 2026, de 9,82 lei/l și se găsește la Mol, la fel ca în ziua precedentă.
La Petrom, motorina costă astăzi 9,83 lei/l, în creștere față de ieri, când se găsea la 9,73 lei/l (o creștere de 0,10 lei).
Socar a majorat, de asemenea, prețul carburantului, la 9,89 lei/l, de la 9,79 lei/l (o majorare de 0,10 lei).
Rompetrol a scumpit motorina și ajunge azi 9,92 lei/l, de la 9,82 lei/l, comparativ cu ziua precedentă (o majorare de 0,10 lei).
OMV a crescut și el costul carburantului, care era constant de sâmbătă, la 9,82 lei/l la 9,92 lei/l (o creștere de 0,10 lei).
Lukoil a menținut costant prețul motorinei și vinde carburantul miercuri, 6 mai 2026, cu 9,94 lei/l.
Raportat pe orașe, motorina standard se găsește miercuri, 6 mai 2026, la prețul de 9,82 lei/l, în creștere față de 9,73 lei/l cât era ieri (o majorare de 0,09 lei) în toate cele cinci orașe monitorizate, respectiv București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Constanța.
Unde găsesc șoferii români cei mai ieftini carburanți miercuri, 6 mai 2026
Cea mai ieftină benzină se găsește miercuri, 6 mai 2026, la prețul de 8,69 de lei/l, preț neschimbat de joia trecută, și este la stația Petrolium din Iernut, județul Mureș.
Astăzi, miercuri, 6 mai 2026, cea mai ieftină motorină standard se găsește la prețul de 9,27 lei/l, preț constant încă de vinerea trecută, și este tot la stația Petrolium din Iernut, județul Mureș.
Prețurile combustibililor au înregistrat o creștere semnificativă în martie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar România este a doua țară din Uniunea Europeană la aceste scumpiri, a anunțat recent Eurostat.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO


