- Bogdan Mara (48 de ani) nu mai este directorul sportiv al celor de la CFR Cluj.
- Fostul fotbalist și-a anunțat plecarea de la clubul din Gruia, după aproape 10 ani petrecuți, în două mandate, în conducerea formației ardelene.
Bogdan Mara a explicat că decizia sa are legătură cu revenirea lui Marian Copilu în structura de conducere a clubului.
Bogdan Mara a vorbit despre decizia de a pleca de la formația din Gruia: „Nu pot să lucrez cu cei care vor veni!”
„Într-adevăr, în ultimele zile au fost niște discuții (n.r. despre revenirea lui Marian Copilu) și i-am spus patronului că, din moment ce își dorește noi oameni în club, eu nu vreau să mă asociez cu ei.
Nu mă văd conducând un club altfel decât pe partea sportivă. Nu pot să lucrez cu cei care vor veni. Am decis să renunț și să opresc munca și colaborarea mea cu CFR Cluj. Sunt de 9 ani sau 10 ani acolo, de când a preluat Neluțu Varga pe CFR Cluj.
Demisia am depus-o de ieri, (n.r. – luni. 4 mai). Mi s-a transmis că vine o nouă conducere, care se va ocupa de tot ce se întâmplă în club”, a spus Mara, conform fanatik.ro.
FOTO. Rapid – CFR 1-2
Galerie foto (27 imagini)
+27 Foto
labels.photo-gallery
Întrebat dacă Marian Copilu va avea putere totală de decizie la CFR Cluj, Bogdan Mara a răspuns:
„Da. De aceea am decis să plec. Să nu primesc niște bani pentru care nu muncesc. Nu are sens. De ce să mai stau. Ultima mea zi la CFR Cluj a fost ieri. Nu mai sunt oficial la CFR Cluj. Au fost ani buni. E greu, sentimental.
Sunt alături de băieți, de Pancu, de toți băieții, de domnul Iuliu Mureșan. Nu vreau să stau, de decor, să câștig niște bani”, a mai spus Mara.
Nu este prima dată când oficialul pleacă de la CFR Cluj într-un context similar.
- 2017 – Bogdan Mara a ajuns pentru prima dată în conducerea celor de la CFR Cluj.
- 2020 – a plecat de la CFR Cluj și a mers la Astra Giurgiu.
- 2021 – a revenit la CFR Cluj
Am continuat o colaborare cu Neluțu Varga în ultimii ani. Am reușit, an de an, alături de Răzvan Zamfir, de Cristi Balaj, de Bilașco, să avem rezultate bune. Acum am colaborat foarte bine cu domnul Mureșan. Am avut o colaborare foarte bună și cu Pancu. Poate dacă reușeam să-l aducem după meciul cu Hacken, lucrurile mergeau și mai bine. Am avut atunci discuții cu Neluțu Varga, era una din soluții. E un antrenor bun, de mare valoare Bogdan Mara, fost director sportiv al celor de la CFR Cluj
Acesta a spus că și prima sa plecare de la CFR Cluj a avut la bază același motiv.
„Prima dată când am plecat, tot această echipă a fost la conducere. Dar, după un timp, totul s-a schimbat. Nu mă vedeam în ideile și proiectul respectiv.
Am trăit momente bune cu Neluțu Varga. Am avut și vremuri bune, și vremuri foarte grele. În ultimii ani am reușit să facem bani din transferuri”.
Bogdan Mara, discuții cu Dinamo după plecarea de la CFR Cluj
Bogdan Mara ar putea rămâne în Superliga. Întrebat despre un posibil interes din partea lui Dinamo, acesta nu a negat discuțiile și a transmis că are o relație foarte bună cu Andrei Nicolescu, președintele clubului din Ștefan cel Mare.
„Da, există anumite discuții. Nu vreau să spun mai multe acum. Vreau să închei colaborarea cu CFR. Am o relație foarte bună cu Andrei Nicolescu. Respect foarte mult proiectul lor pe care îl fac acolo.
Sunt convins că, în scurt timp, acest proiect bun, sănătos, cu perspective sănătoase, va aduce rezultate. Dacă se va considera că e nevoie de serviciile mele acolo, totul este deschis”, a mai spus Mara.
Clasamentul în play-off
| Echipă | Meciuri | Puncte |
|---|---|---|
| 1. U Craiova | 7 | 45 |
| 2. U Cluj | 7 | 42 |
| 3. CFR Cluj | 7 | 40* |
| 4. Dinamo | 7 | 34 |
| 5. Rapid | 7 | 32 |
| 6. FC Argeș | 7 | 30 |
*beneficiază de rotunjire
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
Anunțuri gratuite din Maramures


