Pe scurt:
Autostrăzi noi, drumuri expres și un pod peste Dunăre intră în portofoliul CNIR. Vezi ce proiecte strategice vor fi accelerate.
Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat marți, 5 mai, că preia cinci proiecte majore de infrastructură rutieră, potrivit Mediafax.
Printre acestea se află autostrada Făgăraș-Brașov, drumul expres Arad-Oradea, noul pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse 2, autostrada București-Alexandria și autostrada „alternativa Techirghiol”.
Transferul acestor obiective strategice către CNIR se face în baza prevederilor OUG 55/2016, cu scopul de a accelera și finaliza licitațiile, de a corela proiectele noi cu cele deja în implementare și de a devansa termenele pentru începerea lucrărilor, a transmis compania.
Preluarea autostrăzii București-Alexandria este considerată esențială pentru reducerea accidentelor și a aglomerației de pe DN 6, precum și pentru conectarea viitoarei A6 cu drumul de mare viteză București-Giurgiu, aflat în prezent în etapa de studiu de fezabilitate la CNIR. „Sunt obiective care vor deservi un bazin semnificativ de populație, inclusiv transporturile de marfă și vor aduce noi investiții în sudul țării”, a precizat compania.
În ceea ce privește noul pod peste Dunăre Giurgiu-Ruse 2, CNIR a subliniat necesitatea unui pod modern, la standarde europene, pe principala rută de transport între România și Bulgaria. Proiectul va fi sincronizat cu viitoarele autostrăzi București-Giurgiu și București-Alexandria, iar pentru execuție se analizează și posibilitatea finanțării prin parteneriat public-privat.
Drumul expres Arad-Oradea este inclus ca proiect strategic, parte a coridorului de transport Via Carpathia. CNIR a anunțat că intenționează să demareze lucrările chiar din acest an.
„Vom avea nu doar o legătură modernă între cele două municipii sau între Autostrăzile A1 și A3, ci una între nordul și sudul Europei, de la Marea Baltică la Marea Neagră și Mediterană”, a transmis CNIR.
În ceea ce privește autostrada „alternativa Techirghiol”, CNIR a subliniat importanța acesteia pentru Portul Constanța și stațiunile de pe litoral, menționând că proiectul va asigura o infrastructură modernă, reducerea timpului de deplasare, siguranță în trafic și va încuraja noi investiții.
Anunțuri gratuite din Maramures


