-
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1
-
Liga 2: Bihor Oradea – Chindia, marți, 17:30, DGS 1
A doua zi după meciul Rapid – CFR Cluj 1-2, Digi Sport a informat în premieră că fostul atacant nu va semna prelungirea contractului în Gruia, ci în schimb a ales să se întoarcă în Giulești.
Giovanni Becali a confirmat trecerea lui Daniel Pancu de la CFR Cluj la Rapid
La scurt timp distanță, informația a fost confirmată de către impresarul Giovanni Becali.
“Pot să vă spun doar atât: da, e adevărat, Pancu merge la Rapid. Nu pot să spun mai multe, sunt prieten și cu Neluțu Varga, și cu Dan Șucu și nu vreau sa discut mai multe.
E o alegere pe care Daniel Pancu a făcut-o cu inima”, a declarat Giovanni Becali, potrivit Fanatik.
Daniel Pancu mai avea contract cu CFR Cluj până în această vară, iar ardelenii s-au arătat mereu foarte optimiști că antrenorul va alege să rămână la echipă, mai ales după ce a reușit să o revitalizeze total.
Conform aceleiași surse, însă, Daniel Pancu și-a dat acordul pentru un contract valabil pe doi ani cu Rapid, echipa sa de suflet.
De asemenea, Daniel Pancu va avea un salariu lunar de 35.000 de euro, sumă in care sunt incluse și veniturile celor din staff-ul său tehnic.
De când a semnat cu CFR Cluj, Daniel Pancu a acumulat un total de 25 de meciuri, cu 17 victorii, patru remize și patru înfrângeri, precum și un golaveraj de 40 de goluri marcate la 24 primite și o medie de 2,20 puncte per meci.
Daniel Pancu, la al doilea descălecat în Giulești
Simbol la Rapid grație perioadei de jucător petrecute la Rapid, în cadrul căreia a cucerit titlul și trei cupe, Daniel Pancu a antrenat deja o dată în Giulești. S-a întâmplat în perioada octombrie 2018 – martie 2020, sfârșită cu demiterea lui.
Daniel Pancu preluase echipa de la Constantin Schumacher și reușea să o promoveze cu brio din liga a treia în al doilea eșalon.
Însă, după Rapid – CSM Reșița 0-1, conducerea din Giulești a decis să renunțe la serviciile sale.
La un moment dat, în toamna anului 2021, la Digi Sport Special, Daniel Pancu spunea următoarele despre modul în care e plecat de la Rapid:
”Un singur prost, care se numea Pancu, a fost demis după două egaluri și o înfrângere. Și un singur prost a plecat fără compensații, care se cheamă tot Pancu. Și mai putem continua pe ideea asta cu Pancu, dar nu vreau să insist”.
Clasamentul din România, după ce Daniel Pancu a bătut-o pe Rapid în Giulești
Video cu rezumatul meciului Rapid – CFR Cluj 1-2
Etichete: antrenor rapid , daniel pancu , antrenor cfr cluj , giovanni becali , nelutu varga , dan sucu
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Anunțuri gratuite din Maramures


