Asociația Visit Mureș a anunțat, marți, că Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea de către sașii din șapte sate ca loc de refugiu și de apărare împotriva invaziilor, va fi redeschisă pentru vizitatori în fiecare sfârșit de săptămână.

‘Cetatea Țărănească din Saschiz este din nou deschisă vizitatorilor și îi așteaptă în prezent pe turiști în fiecare weekend, de vineri până duminică. Accesul se face pietonal, fie pe traseul din centrul satului (aproximativ 2 kilometri), fie pe varianta mai scurtă, de la barieră (aproximativ 700 de metri). Programul pentru sezonul cald va fi anunțat în curând, așa că merită să urmăriți pagina de Facebook a cetății pentru mai multe informații’, a anunțat, marți, Visit Mureș pe Facebook.

 

Pe pagina ‘Cetatea de Refugiu Saschiz’ se precizează că în sezonul cald obiectivul va putea fi vizitat în fiecare zi, iar programul de vizitare urmează să fie anunțat în următoarele zile.

Cetatea Țărănească din Saschiz este o cetate de apărare, care servea drept refugiu pentru localnici în caz de invazii, dar în același timp și pentru păstrarea alimentelor întrucât asigura un regim termic adecvat.

Ridicarea acestei cetăți a început în 1347 de către șapte comunități, are formă de navă și se întinde pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați, fiind unul dintre cele mai importante obiective turistice ale județului Mureș, vizibil de pe Drumul European E 60 Brașov-Sighișoara.

 

Legendele spun că orice negustor care trecea prin Saschiz era obligat să ducă un car de piatră până sus pe deal.

De altfel, în jurul Cetății Țărănești din Saschiz s-au țesut de-a lungul vremii mai multe legende, iar una spune că din cetate ar exista un gang secret, subteran, care face legătura cu biserica evanghelică din centrul satului.

Un studiu de fezabilitate realizat de Primăria Saschiz a scos în evidență faptul că existența pasajului subteran s-ar putea să nu fie doar o legendă și că în spatele cetății există un pasaj secret, prin care se putea coborî din cetate în timpul unor asedii, pentru a se face aprovizionarea. Pasajul coboară prin fântână, printr-un sistem de lift-găleată, apoi ajunge printr-un tunel subteran în spatele cetății, unde acum este o prăpastie. Urmează ca cercetările să fie extinse pentru a se vedea modul în care cetatea comunica prin subteran cu satul.

Cetatea Țărănească sau Cetatea de Refugiu din Saschiz a fost supusă unui amplu proces de restaurare printr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare de peste 8,4 milioane de lei.

Proiectul a urmărit restaurarea obiectivului prin păstrarea tuturor caracteristicilor istorice și artistice, deși la începutul lucrărilor era aproape o ruină. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *