Olimpiu Moruțan a spart gheața în tricoul Rapidului, însă reușita mijlocașului nu a ajutat în schimb echipa, care s-a înclinat în fața lui CFR Cluj, scor 1-2.
La finalul jocului, fotbalistul s-a declarat șocat de reacția suporterilor giuleșteni, cei care și-au ironizat favoriții cu scandările de genul „campionii, campionii”.
Scandările ironice ale fanilor rapidiști de la meciul cu CFR Cluj l-au șocat pe Moruțan: „Nu am mai trăit așa ceva!”
Olimpiu Moruțan nu s-a putut bucura pe deplin de primul gol la Rapid, după ce giuleștenii au cedat pe teren propriu cu CFR Cluj, scor 1-2, în runda a 7-a din play-off-ul Superligii.
La flash-interviu, mijlocașul lui Costel Gâlcă a rămas uluit de reacția fanilor alb-vișinii, cei care și-au luat peste picior favoriții cu scandarea „campionii, campionii”, așa cum au făcut-o și la derby-ul pierdut cu Dinamo pe Arena Națională, scor 1-3.
„Suntem foarte dezamăgiți, dar nu știu ce mai putem face. La antrenament dăm sută la sută, iar la meciuri parca nu mai suntem noi, nu ne mai ajutăm unii pe alții, nu știu. La meciuri parcă nu mai legam nimic, nu știu să-ți răspund.
(n.r. – Despre reacția suporterilor) Sunt supărați, e normal, pentru că am câștigat un singur meci. Nu pot să fie fericiți. Și astăzi au fost la începutul meciului alături de noi. Nu am mai trăit așa ceva, dar se mai întâmplă la fotbal (n.r. – fanii au strigat campionii, campionii)”, a declarat Olimpiu Moruțan, la DigiSport.
Speră în continuare la o calificare în cupele europene. „Suntem jucători profesioniști”
În ciuda faptului că șansele Rapidului de calificare într-o cupă europeană în acest sezon sunt din ce în ce mai mici, Moruțan încă mai speră că echipa își va îndeplini obiectivul setat de conducerea clubului în cele trei meciuri rămase de disputat în acest campionat.
Pentru ca acest lucru să se întâmple și formația sa să joace barajul de Conference Leaague, Rapid trebuie să o depășească pe Dinamo în clasament, echipă clasată pe locul 4, „câinii” având doar două puncte mai mult în ierarhia SuperLigii.
În atare condiții, fotbalistul care odinioară era om important la echipa națională le cere coechipierilor săi să dea totul pentru a termina „cu capul sus” acest final de stagiune.
„Îmi știu situația, trebuie să ridic capul din pământ, să îmi revin și eu. Știu cât muncesc ca să dau totul pentru echipă. Nici nu m-am bucurat, pentru că nu am scos nici măcar un egal.
Golul ăsta nu mă ajută deloc. Suntem jucători profesioniști, fiecare vrem să ieșim cu capul sus, să dăm ce mai putem la fiecare meci. Mai avem șanse să prindem un loc de Europa, trebuie doar să muncim mai mult”, a conchis mijlocașul grupării de lângă Podul Grant.
Anunțuri gratuite din Maramures


