Azi au fost puse în vânzare și biletele pentru meciurile de la Campionatul European 2026 care vor fi organizate la Cluj-Napoca și Oradea. Până acum se dăduse drumul doar la achiziționarea de abonamente.

Campionatul European de handbal feminin va avea loc în perioada 3-20 decembrie 2026 în cinci țări, România (Cluj-Napoca și Oradea), Cehia (Brno), Slovacia (Bratislava), Polonia (Katowice) și Turcia (Antalya).

Bogdan Voina, pe mâna echipei lui Constantin Din! De azi se pot achiziționa bilete la Euro 2026 la handbal feminin de la Cluj și Oradea

Vlad Enăchescu, manager general Eventim, a afirmat că până în acest moment au fost vândute 1.843 de abonamente la întrecerea care va fi organizată, în premieră, de cinci țări.

„Până în momentul de față au fost puse în vânzare abonamentele, de azi încep și cele pe zile. Sunt 1.843 de abonamente vândute până în momentul de față, ceea ce se traduce prin 6.212 bilete. Surprinzător sau nu, sunt abonamentele VIP și în același timp cele mai căutate sunt abonamentele din zona cea mai de jos din punct de vedere preț.

Până în momentul de față România a generat 90% din vânzări, următoarele două țări ca și interes fiind Ungaria și Norvegia. Începând de astăzi, de la ora 13:00, vor fi disponibile vânzările de zi. Federația europeană a decis să nu comercializeze bilete pentru fiecare meci, ci pentru fiecare zi de competiție. Deci prețul de achiziție este valabil pentru cele două meciuri pe zi.

Abonamentele la VIP au plecat de la 2.106 lei, iar pentru main round de 3.557 lei și la categoria cea mai de jos 167 și 281 în main round. Biletele sunt de la 69 de lei, la 780, în zona de VIP”, a declarat fostul realizator de televiziune.

Bugetul FR Handbal de la ANS, un pic mai mare ca anul trecut

Bogdan Voina, noul președinte al FR Handbal, e optimist și el.

„Cred că și obiectivul federației ar trebui să fie ca sala să fie plină, pentru că o astfel de emulație nu face altceva decât să călească dorința tinerilor jucători să vină în fenomen. Și dacă România a acceptat să organizeze acest Campionat European a făcut-o pentru a promova handbalul și pentru ca acolo la bază cât mai mulți copii să vină în fenomen.

Echipa va primi tot sprijinul nostru, vă garantez, pentru că nu trebuie să dezamăgim. Vor avea tot ce au ele nevoie pentru a performa pe teren.

Până la sfârșitul anului avem de organizat trei competiții majore și acest lucru este greu de dus. Dar suntem optimiști.

Cu siguranță dacă România a acceptat să organizeze aceste competiții, în spate există niște discuții și referitoare la finanțare, pentru că altfel nu se poate. Din câte știu acel contract cu ANS a fost semnat. Bugetul din câte știu eu este echivalent, sau un pic mai mare decât cel de anul trecut”, a declarat noul președinte al FRH.

România ar refuza a 4-a competiție internațională a anului 2026

„Demersul concret al vânzării biletelor a început concomitent în toate cele cinci țări organizatoare pe 3 decembrie, exact cu un an înainte de începerea competiției. Știu că stăm bine, vor fi meciuri interesante, vor fi echipe interesante, din punctul nostru de vedere vom face totul ca lucrurile să fie în regulă. Sunt convins că jocurile de la Oradea și Cluj-Napoca vor mulțumi spectatorii”, a declarat secretarul general al FRH, Nicolae Luca.

Surse ProSport susțin că României i s-a propus și organizarea Euro Cup EHF 2026, unde tricolorele au ajuns în Final Four. Forul internațional ar vrea ca tot la Cluj să se dispute întrecerea.

Cele cinci echipe gazdă ale EHF EURO 2026, Polonia, România, Cehia, Slovacia și Turcia, nu au evoluat în preliminarii, ci au participat la EHF EURO Cup, alături de Norvegia, Danemarca și Ungaria. Turneul final va avea loc în luna septembrie, cu România la start alături de Norvegia, Danemarca și Ungaria.

FR Handbal are dificultăți financiare în a organiza trei turnee majore în 2026, acesta fiind al patrulea. Nu este exclus ca oficialii FRH să decline propunerea.

„Atât timp cât ne vedeți aici împreună, răspunsul meu e clar. Oamenii de la masă au toată încrederea mea că putem construi împreună ce avem de făcut”, a punctat Bogdan Voina, relația cu secretarul general Nicolae Luca și selecționerul „Coco” Mihăilă.

  • Campionatul European de handbal feminin va avea loc în perioada 3-20 decembrie în cinci țări, România (Cluj-Napoca și Oradea), Cehia (Brno), Slovacia (Bratislava), Polonia (Katowice) și Turcia (Antalya).

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *