AFC ASA Târgu Mureș anunță o nouă prelungire contractuală! După ce l-a convins pe Zsombor Demeter să continue, a ajuns la un acord și cu mijlocașul camerunez Serges Ekollo.

Africanul venit în vara anului trecut la Târgu Mureș va rămâne la echipă și din vară, pentru ediția 2026-2027 a Ligii 2.

Încă o prelungire contractuală la AFC ASA Târgu Mureș

Serges Ekollo (27 de ani) se află în România de mai bine de șapte ani, iar de o perioadă bună plănuiește să își ia cetățenia. Camerunezul, în acest moment la AFC ASA Târgu Mureș, afirma de mult timp că vrea să devină român cu acte în regulă și chiar să joace pentru prima reprezentativă a României.

După ce a evoluat în mai mule țări, africanul a rămas impresionat de România și nu mai are de gând să plece. Vrea să se căsătorească aici și să joace pentru tricolori.

Ajuns vara trecută la AFC ASA Târgu Mureș, după ce nu a fost păstrat în lotul promovatei în SuperLiga României – Metaloglobus, Ekollo a semnat prelungirea și va dori să reușească o performanță și mai bună în stagiunea următoare de Liga 2.

Serges Ekollo continuă sub comanda lui Eusebiu Tudor

În acest campionat, în 27 de partide adunate, camerunezul a ajutat formația din Mureș cu șapte goluri. Șase dintre dueluri au fost bifate în faza play-out-ului, timp în care a marcat două dintre goluri.

Eusebiu Tudor a fost mulțumit de el, iar conducerea i-a oferit prelungirea contractuală.

Serges Ekollo continuă la ASA Târgu Mureș!

ASA Târgu Mureș anunță prelungirea contractului cu mijlocașul camerunez Serges Ekollo pentru sezonul următor.

Ajuns la echipa noastră la începutul actualei stagiuni, de la Metaloglobus București, Ekollo s-a impus rapid ca un jucător important în angrenajul echipei, contribuind atât în faza ofensivă, cât și în cea defensivă.

În tricoul ASA Târgu Mureș, mijlocașul a bifat 27 de apariții și a reușit să înscrie 7 goluri, demonstrând constanță și eficiență pe parcursul sezonului.

Cu o experiență solidă, acumulată în peste 150 de partide disputate în Liga 2, Serges Ekollo va continua să aducă un plus de valoare echipei și în sezonul viitor.

Clubul nostru îi urează mult succes și cât mai multe realizări în tricoul ASA Târgu Mureș!”, a transmis AFC ASA Târgu Mureș.

Camerunezul Serges Ekollo, peste 150 de meciuri în Liga 2!

De la venirea în România, din vara lui 2019, Serges Ekollo a evoluat pentru mai multe echipe. Astra Giugriu, Dunărea Călărași, Petrolul, FC Buzău, Unirea Slobozia și Metaloglobus sunt echipele pentru care a mai jucat în România.

În total, a adunat peste 150 de partide și 26 de goluri în Liga 2, iar în prima ligă nu a apucat să joace până acum.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *