Compania cu acționariat italian a motivat concedierea tuturor angajaților prin aceea că nu mai are comenzi și este nevoită să închidă porțile fabricii.

Situația de pe piața muncii din România este destul de tensionată în prima parte a anului, fiind anunțate mai multe valuri de disponibilizări colective.

O fabrică de țesături din Bistrița-Năsăud a notificat Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă despre intenția de a disponibiliza toți angajații.

Compania cu acționariat italian a motivat concedierea tuturor angajaților prin aceea că nu mai are comenzi și este nevoită să închidă porțile fabricii.

“Da, am fost anunțați de către o societate din industria textilă că intenționează să concedieze un număr de 42 de persoane. O să încercăm să mediem această situație, astfel încât, dacă nu toate persoanele, măcar o parte să fie preluate tot în zona de industria textilă unde știm că mai funcționează”, a declarat Angela Koos, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud.

Este vorba despre altă fabrică de textile din aceeași localitate, condusă tot de italieni, care ar putea prelua o parte dintre viitorii disponibilizați.

“Dacă nu vom reuși acest lucru, vor veni să se înscrie la noi în căutare de loc de muncă și să le oferim toate serviciile. În continuare, locuri de muncă vacante sunt foarte puține la nivelul județului. În data de 26 mai vom avea o bursă a locurilor de muncă dedicată în mod special tinerilor, în cadrul proiectului “Active Youth”, dar vor fi locuri de muncă pentru toate categoriile de vârstă”, a mai spus Angela Koos.

De la începutul anului, alte două companii, una din industria auto și alta din domeniul jocurilor de noroc, au mai concediat peste 500 de angajați.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *