Echipa de volei feminin Corona Brașov a încheiat sezonul 2025-2026 pe locul 4, după ce a pierdut finala mică a Diviziei A contra Dinamo București. 

Fetele lui Ciprian Dârnescu și Răzvan Pătran au ratat la limită obiectivul vestiarului de a bifa o medalie, dar repetă performanța de a participa în Europa în sezonul viitor.

După ultimul joc al finalei cu Dinamo, antrenorul Ciprian Dârnescu a tras concluziile acestui sezon: „Eu sunt foarte mulțumit pentru rezultatul pe care l-am făcut, este un rezultat excepțional, pentru că știu foarte bine în ce condiții am creat această echipă și care au fost obiectivele la începutul sezonului. Bineînțeles că ne doream o medalie, nici nu se pune în discuție, dar, trăgând linie, suntem foarte mândri de acest loc 4”.

Brașovencele au repetat performanța de anul trecut și au încheiat în fața unor grupări cu un buget sensibil mai mare. Confirmat și pentru sezonul viitor pe banca brașovencelor, Dârnescu vrea o echipă ce se poate bate cu șanse reale la medalii dar și o un parcurs mai consistent în competițiile continentale: „Încă nu am consolidat echipa pentru anul viitor, ne dorim, bineînțeles, să o îmbunătățim, dacă ni se permite treaba aceasta, și să sperăm că anul viitor să avem aceleași gânduri de a fi sus între echipele fruntașe și sperăm cu mai mult succes. Iar în Europa, să avem și noi puțin noroc să nu mai picăm din primul tur cu una dintre cele mai puternice echipe ale competiției”.

Echipa va suferi o serie de modificări peste vară, dar pe lângă un nucleu de 6-7 jucătoare ce sunt confirmate pentru sezonul viitor, clubul se va baza și pe o serie de jucătoare tinere.

Citește și: Volei feminin: Corona a pierdut finala mică a Diviziei A1

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *