Reprezentanții APA CTTA au anunțat situația la zi a lucrărilor din Alba Iulia. Echipele operatorului au muncit toată noaptea și au ajuns la faza de încărcare și aerisire a sistamului.
Compania de apă anunță cetățenii că în următoarele ore vor fi probleme de turbiditate și presiune.
Reamintim că apa a fost sistată într-o parte a orașului, pentru lucrări la rețea.
Operatorul a mobilizat 5 echipe care vor lucra concomitent, astfel să poată fi realizate toate lucrările într-o singură etapă, care presupun, înlocuirea mai multor vane și compensatoare, cât și înlocuirea unui tronson de aproximativ 6 metri de conductă Dn600 din beton, cu alta din polietilenă.
”După încheierea etapei de montare a vanelor, echipele de intervenție au început în cursul nopții următoarea etapă și anume cea de încărcare și aerisire a sistemului.
Pentru ca acesta să intre sub o presiune normală de funcționare, vor urma câteva ore în care parametrii turbiditate și presiune vor fi afectați
Rugăm consumatorii ca în această perioadă să folosească apa numai în scop menajer. Vă mulțumim pentru întelegere!”
Vezi și UPDATE VIDEO: La Alba Iulia au început lucrările la rețeaua de apă. Alimentarea, sistată în mai multe cartiere din municipiu
Anunțuri gratuite din Maramures


