Iuliu Mureșan a dat cărțile pe față și recunoaște că s-au luat măsuri radicale pentru ca echipa din Gruia să fie iar o forță în campionatul nostru.
Conducătorul celor de la CFR Cluj a subliniat că s-a făcut tot posibilul pentru a elimina jucătorii cu salarii mari, care nu au dat randamentul așteptat.
Iuliu Mureșan a dat de pământ cu fotbaliștii plecați de la CFR Cluj: „Ca niște molii!”
Iuliu Mureșan și-a adus aminte de situația pe care a găsit-o la CFR Cluj, dar a subliniat și cum și-a revenit echipa după ce s-a făcut „curățenie” în lot.
„Când am venit era o situație grea, iar locul era unul rușinos pentru CFR. Clubul nu era obișnuit cu așa ceva. Am reușit să rezolvăm repede primele probleme. Am reușit prin multă muncă și nu este un clișeu. Chiar s-a muncit, am luat niște decizii corecte.
Am curățat lotul de niște jucători care aveau niște contracte mari, nemeritate și care nu-și aduceau aportul. Erau ca niște molii care rodeau în vestiar unitatea echipei. Am reușit să ne despărțim de ei.
Am văzut că unii nu sunt concentrați, vorbeau mai mult decât ar fi trebuit și am încercat să scăpăm de ei. Au rămas jucătorii de caracter”, a spus Iuliu Mureșan, conform digisport.ro.
Daniel Pancu rămâne la CFR Cluj: „Chiar m-am bucurat!”
Iuliu Mureșan este încântat de colaborarea cu Daniel Pancu și lasă de înțeles că tehnicianul va conduce și în sezonul viitor formația din Gruia.
După victoria din derby-ul Clujului, scor 1-0, CFR visează chiar la titlu, după ce a prins play-off-ul pe ultima sută de metri.
„Aseară, am avut o discuție cu Daniel Pancu, după meci. Mai erau Cristi Panin și Ricardo Cadu, care are deja doi jucători pe care îi vrea. Ne plac foarte mult. Pancu făcea planul, spunea că ne trebuie aia, aia. De ce avem nevoie. Așa vorbea, ca și cum va fi antrenorul nostru și din vară.
Chiar m-am bucurat, am sesizat, dar nu am zis nimic. Am sesizat că planul lui este să rămână, dar vom vedea. Suntem într-o relație foarte bună și ne respectăm reciproc. Colaborăm foarte bine. O discuție finală va avea loc la finalul sezonului. Contractul se prelungește automat dacă ajungem în cupele europene, dacă nu, discutăm.
La cum suntem azi, Pancu va fi antrenorul nostru prin clauza din contract. Pancu are nevoie de o echipă cu o mentalitate de campioană, așa cum suntem noi, iar noi avem nevoie de un antrenor precum Pancu”, a mai afirmat conducătorul formației din Gruia.
Anunțuri gratuite din Maramures


