Dragoș Pavăl și Adrian Pavăl, considerați printre cei mai puternici investitori din România implicați și în zona sportului, pregătesc o investiție de amploare la Cluj-Napoca, pe terenul unde era  în trecut hipermarketul Cora.

Prin intermediul Pavăl Holding, aceștia au preluat drepturile asupra terenului încă din 2024, iar acum proiectul începe să prindă contur. 

În ce constă proiectul oamenilor de afaceri

Prima etapă a planului este deja în consultare publică și vrea să vină cu o schimbare majoră pentru întreaga zonă.

În locul ideii inițiale, care includea un zgârie-nori de 40 de etaje, noua direcție merge către un concept diferit, centrat pe un „entertainment mall”, gândit ca punct principal al investiției.

Planul vizează o suprafață totală de peste 76.000 de metri pătrați și pune accent pe spații dedicate petrecerii timpului liber. Conceptul propus include zone comerciale, dar și facilități culturale, sportive și de relaxare, care să atragă un număr mare de vizitatori din Cluj și împrejurimi.

Proiectul nu se limitează la interior. Activitățile ar urma să se extindă și în aer liber, în zona dintre viitoarele clădiri și râul Someșul Mic, ceea ce indică o dezvoltare mult mai mare, nu doar un centru comercial clasic.

În plus, sunt prevăzute legături cu transportul public, dar și infrastructură pentru pietoni și bicicliști. Una dintre ideile incluse în documentație este realizarea unei conexiuni între Cluj-Napoca și Florești, pe trasee dedicate.

Etapa a doua a proiectului ar urma să aducă și alte funcțiuni, inclusiv spații de birouri, hoteluri sau servicii medicale, însă acestea vor fi stabilite ulterior, printr-o nouă documentație urbanistică.

2.000.000 de euro într-o centrală fotovoltaică

Investițiile continuă pentru frații Dragoș Pavăl și Adrian Pavăl și în alte sectoare. Aceștia pregătesc o nouă finanțare în zona antreprenorială, direcționată către una dintre companiile din portofoliu, Grunman Energy.

Firma din domeniul energiei verzi urmează să dezvolte o centrală fotovoltaică modernă, proiect pentru care cei doi antreprenori vor aloca aproximativ 2 milioane de euro.

„Planul Grunman prevede instalarea unui modul compus din 2.764 de panouri fotovoltaice (cu o putere de 455W) pe acoperișul depozitului logistic Dedeman din Pantelimon și construirea unei centrale electrice fotovoltaice care va avea o capacitate totală de 1.257,62 kWp, potrivit documentelor înaintate autorităților. Proiectul va diminua emisiile de dioxid de carbon cu circa 3.000 tone pe an”, informează Profit.ro 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *