Încă o locomotivă pe baterii a fost finalizată de SCRL Brașov și va fi livrată CFR Călători
Încă o locomotivă pe baterii (LEA 011), convertită dintr-una diesel hidraulică (LDH), a fost finalizată de SCRL Brașov.
”V-ați întrebat ce se mai pregătește în ateliere? Este vorba despre LEA 011! Locomotiva este chiar acum la etapa de finisări și arată impecabil!”, a postat pe Facebook Societatea Comercială de Reparații Locomotive Brașov, filială a operatorului feroviar de stat SNTFC CFR Călători.
Contracte atribuite în 2023
Operatorul feroviar de stat a atribuit direct, la finele anului 2023, către filiala sa SCRL Brașov, două contracte pentru servicii de modernizare a locomotivelor electrice de 3400 kW în locomotivă electrică cu motoare electrice de tracțiune asincrone și sistem ETCS nivel 2 și achiziția de servicii de mentenanță, respectiv modernizare de locomotive diesel-hidraulice de 1250 CP utilizate în activitatea de manevră prin conversie în locomotivă electrică cu acumulatori plug-in și achiziția de servicii de mentenanță.
Cumulat, cele două contracte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru modernizarea a 17 locomotive EC și a altor 20 LDH (care vor fi convertite în locomotive pe baterii) au o valoare de 525 de milioane de lei, echivalentul a 105 milioane de euro. Locomotivele de manevră sunt modernizate și convertite pe baterii pe baza unui proiect realizat de INDA Craiova pentru România Euroest și cedat gratuit către SCRL Brașov, filială a CFR Călători.
Contractele cu SCRL Brașov fac parte din proiectul “Modernizarea a 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători, conversia a 20 de locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori și modernizarea a 139 de vagoane de călători”, derulat de CFR Călători cu finanțare din PNRR.
Constantin Străinu, patronul companiei România Euroest SA Constanța, fost ceferist, a brevetat o locomotivă pe baterii, transformată dintr-una diesel hidraulică de 1250 CP. Brevetul este al societății România Euroest și a fost cedat gratuit către CFR Călători, iar sistemele electronice de pe această locomotivă sunt fabricate de INDA Craiova. Societatea craioveană livrează inclusiv reductorul, de la Reșița Reductoare și Regenerabile SA, și motorul de tracțiune, fabricat de Tehnoind Craiova, așa cum am scris.
Anunțuri gratuite din Maramures


