După 2025, considerat cel mai greu an pentru cei care îngrijesc albine, crescătorii se confruntă acum cu creșterea cheltuielilor și lipsa unei piețe de desfacere. Speranța stă nu în vremuri, ci în vreme. „Este o bogăție de flori, vremea este frumoasă și ne ajută să dezvoltăm familiile cu mai puțin sirop, pentru că un cules natural face foarte mult.
După cel mai prost an, 2025, anul acesta văd că este promițător. Am avut parte de un timp excepțional, albinele au putut cerceta florile de la pomii fructiferi, de la salcie, răchită, cireșul sălbatic și asta este o înviorare a albinelor care, după anul trecut au ieșit destul de slabe”, arată Iosif Korb, vicepreședinte al filialei Hunedoara a Asociației Crescătorilor de Albine.
Apicultorii hunedoreni se bucură de belșugul adus de precipitațiile din iarnă și de potopul de flori din aprilie: „Primăvara asta este un start bun în anul apicol. Au fost câteva probleme cu înghețul, mici, dar în rest avem peste tot copaci frumos înfloriți, toți pomii fructiferi sunt o splendoare. Am și scos un prim fagure care are în el gustul primăverii, de la toți pomii fructiferi.
Are un gust deosebit și este o hrană foarte bună pentru albine și mai ales pentru puiet … Este o primăvară deosebit de bună pentru noi la cum a început, sperăm să fie și anul foarte bun. Se spune că, din cinci ani, doi sunt slăbuți, unul foarte bun și doi buni. Poate dă Dumnezeu ca anul acesta să fie cel mai bun că anul trecut a fost greu, deosebit de greu. Le-am dat albinelor mierea pe care am avut-o pentru că noi așa le hrănim, doar cu miere. Am reușit să trecem peste iarnă, acum albinele sunt bine și puternice.
În curând vom vedea ce ne spune salcâmul din sudul țării. Încercăm să ne facem treaba cât mai bine pentru că pasiunea asta este moștenire din strămoși. Noi zicem că dacă ești „înțepat” de albine, așa o ții până la adânci bătrânețe”, spune unul dintre apicultorii hunedoreni care se ocupă de mic cu creșterea albinelor.
Marinel Mihonesc are în jur de 300 de familii de albine în stupina din comuna Peștișu Mic, albine cu care va pleca în pastoral. Nu știe dacă va reuși să acopere cât de cât costurile cu producția de miere: „Combustibili mai scumpi, drumuri mai rele… Noi mergem destul de departe, începem de la Turnu Severin, pe cursul salcâmului, apoi în toată țara. Noi producem o miere curată și am muncit mult să fim acreditați bio, statul mai ajută la medicamente, tratamente, dar noi oricum încercăm să nu folosim, să ținem sănătoase albinele. Mai sunt probleme, de obicei pierzi cam la 10% din familii, că ba mai o toamnă și o iarnă grea, ori culeg o miere de mană cu care iernează și nu prea le place. Creșterile de preț, astea ne cam sperie acum pentru că prețul mierii a scăzut din cauza importurilor mari.”
În România toate par să se scumpească, în timp ce piața este plină de miere ieftină, dar de slabă calitate adusă din import. Asta pare să fie cea mai mare problemă – le-ar îndura pe toate apicultorii, dacă ar avea cu adevărat o piață reală de desfacere pentru produsele apicole. „Deocamdată primăvara-i bună, a fost floare multă, a înghețat puțin și a afectat caisul, dar acum este bine: cât e căldură, albinele culeg. Stupii arată acum foarte bine : albina-i sănătoasă, multă. Sperăm să prindem un salcâm bun – care ne-a lipsit anul trecut – și atunci vom face miere”, trage nădejde o apicultoare.
Și dacă vremea bucură apicultorii, vremurile sunt de toată jalea, crede femeia: „Cheltuiala e mai mare decât beneficiul! Motorina este scumpă și prețul la miere este sub orice critică – nu se compară deficitul cu câștigul. Toate s-au scumpit: ITP-urile, rovigneta, iar prețul la miere nu o fost niciodată mai mic. Cel mai rău este că nici nu ți-o ia cineva.
Aduc magazinele miere din China, din UE … și a noastră, miere autentică nu ți-o iau! Nici măcar asociația noastră nu a luat-o, ne-au spus că nu au la cine să o vândă, că nu sunt contracte. Și atunci, te dezamăgești și nu îți mai vine să faci ceva. Nu mai ții nimic! Noi, micii producători nu avem cui da mierea! Pe a lor din magazine, nu o verifică nimeni, dar la noi controale tot sunt … Statul cu asta ne-ar ajuta cel mai mult: să ne ia produsul. Oricât de puțină faci, dacă vinzi, tot mai scoți din cheltuieli, dar fără cumpărători, ce faci?!”
Cei de la Asociația Crescătorilor de Albine spun că 2025 a fost un an cumplit pentru apicultori, când seceta a făcut ca albinele să nu aibă ce aduna și mulți au renunțat la stupi. Dacă în județul Hunedoara erau circa 900 de crescători de albine, acum au rămas vreo 400, care de-abia mai au circa 20 de mii de familii. Și, după dezastrul de anul trecut, a venit criza economică din 2026. „Este tot mai greu să pleci în pastoral pentru că transportul este tot mai scump și producțiile sunt cu semnul întrebării. Vom face sau nu vom face miere? Mergi și faci 300-400 de km, înapoi tot atât și poate ai mers degeaba. Este motivul pentru care unii apicultori nu mai merg în pastoral. Nu pot să nu amintesc că au fost vremuri când transportul era subvenționat 50% și era mare lucru. Acum nu mai există subvenții, din contră, plătim TVA 21%, chiar și la biostimulatori. Toate acestea se adună și, când trage omul linie, se întreabă: are rost să mai merg sau stau acasă. Noi ne bucurăm pentru fiecare om care nu a renunțat la albine, pentru că sunt foarte mulți care au lăsat stupine întregi sau au renunțat stupii la ei. După un an ca 2025, mulți au terminat cu domeniul ăsta, doar câțiva s-au ambiționat”, susține Iosif Korb.
Crescătorii de albine acuză lipsa sprijinului real din parte
a guvernanților: „Dacă un pic mai mult s-ar implica și statul cu o subvenție cât de cât la motorină și biostimulatori, dar e mai nimic… Avem Planul Național Strategic, este el un pic mai stufos ca și dosar, dar se pot lua unele medicamente, unele utilaje.
Cine vrea să acceseze PNS, poate apela la Asociația Crescătorilor de Albine sau la cei de la APIA și ar fi bine să înceapă demersurile. E un ajutor cât de mic, dar să profite de el! Altfel nu ai cum să te descurci, că nici piața nu te ajută. Supermarketurile au la raft o miere foarte ieftină din China și Ucraina e o „miere între ghilimele”, la prețuri de nimic. Producătorul intern nu poate valorifica mierea nu poate concura cu prețurile miere aduse din afară. Nu este normal să se întâmple asta! Dacă mai venea și miere din țările sud americane, eram terminați de tot! România este în picaj cu apicultura. Vezi câte un apicultor tânăr, entuziast, l-ai ajuta, dar nu prea ai cu ce”, ridică din umeri vicepreședintele hunedorean al Asociației Crescătorilor de Albine.
Marfa ieftină din import, din țări unde apicultorii nu au costurile mari precum ale românilor, a dus la o scăderea a prețurilor, iar mierea se vinde în magazine sub costurile de producție ale apicultorilor români. Potrivit statisticilor UE, principalele surse de unde este importată miere în Europa sunt China cu circa 60.000 tone, Ucraina cu peste 50 de mii tone, urmate de Argentina, Mexic și alte state.
Laura OANA
