Două persoane au fost reținute în urma unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol desfășurate în noaptea de 23 aprilie 2026 pe o baltă din apropierea râului Mureș, în zona localității Dateș, județul Mureș, potrivit AJVPS Mureș.
Conform sursei citate, acțiunea a fost derulată de personalul asociației împreună cu reprezentanții Secțiilor de Poliție Iernut și Cuci. Monitorizarea cu ajutorul unui dispozitiv cu termoviziune ar fi surprins montarea ilegală a unei setci, iar echipele au intervenit imediat după constatarea faptei.
AJVPS Mureș spune că imaginile surprind momentul depistării, intervenția în teren și încătușarea unuia dintre cei implicați, precum și plasa extrasă din apă și confiscată în cadrul operațiunii. În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală.
Anunțuri gratuite din Maramures


