Inițiativa mobilizează comunitățile de locatari și promovează grădinăritul în comun.
Articol de Iulian Busan, Publicat: 24 Aprilie 2026, 12:59
• Actualizat: 24 Aprilie 2026, 13:01
Primăria Miercurea-Ciuc continuă și în acest an programul de înfrumusețare urbană, prin care oferă gratuit răsaduri de flori, butași de trandafiri și semințe de gazon, pe fondul interesului tot mai mare din partea locuitorilor.
Al patrulea an de înfrumusețare urbană
Inițiativa, desfășurată pentru al patrulea an consecutiv, mobilizează comunitățile de locatari și promovează grădinăritul în comun, a precizat viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Bors Béla.
„Suntem convinşi că, pe lângă înfrumuseţarea zonelor verzi din jurul blocurilor, puterea muncii în echipă îi apropie pe oameni şi întăreşte comunităţile locale. Datorită succesului programului, începând de anul trecut pot participa la iniţiativă şi proprietarii de case, cu condiţia să existe un spaţiu public în faţa imobilului lor”, a declarat Bors Béla.
Până în prezent, 117 comunități de locatari s-au înscris, iar interesul este în continuă creștere, potrivit datelor municipalității.
După încheierea perioadei de înscriere, participanţii sunt contactaţi de reprezentanţii primăriei, iar distribuirea plantelor are loc la sediul Direcţiei Floricole, într-un interval stabilit.
Interesul pentru grădinărit comunitar, în creștere
La cerere, sunt puse la dispoziție și unelte pentru lucrările de grădinărit.
Specialiștii Direcției Floricole oferă, de asemenea, consultanță pentru plantare și îngrijirea ulterioară.
Interesul pentru program este în creștere, iar entuziasmul locatarilor pentru grădinărit comunitar este impresionant, a mărturisit Bors Béla.
„Ne bucură în mod deosebit faptul că, după plantări, pe parcursul anului, primim în mod constant feedback şi fotografii cu grădinile înflorite. Este emoţionant să vedem entuziasmul locatarilor şi modul în care lucrează împreună în grădină, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă. Totodată, este important de menţionat că, în timpul activităţilor de grădinărit, pentru câteva zile, alături de locatari, echipa Direcţiei Floricole creşte la câteva sute de persoane”, a adăugat viceprimarul din Miercurea-Ciuc.
Termenul de înscriere este vineri, 24 aprilie, relatează Agerpres.
Citește și: 4 păduri urbane, în valoare de 3,5 milioane de lei, amenajate prin PNRR la Galați
Anunțuri gratuite din Maramures


