S-a vorbit intenes de venirea lui Nicolae Stanciu la Universitatea Cluj, dar mutarea a fost infirmată de ardeleni. Totuşi, oficialii de la Universitatea au ţinut să confirme un transfer.
Președintele clubului, Radu Constantea, a anunțat că ardelenii au ajuns la un acord cu un nou jucător, care ar urma să ajungă din vară la echipă. Este vorba despre Friday Adams, fundașul lateral al celor de la FC Botoșani, care va ajunge sub comanda lui Cristiano Bergodi la final de sezon.
“(Friday Adams e, până acum, singurul transfer pentru sezonul următor? n.red) Da, da. A semnat deja, e jucătorul nostru din vară”, a spus Radu Constantea, potrivit Sport.ro.
Oficialul „șepcilor roșii” a reacționat şi cu privire la potențiala venire a lui Nicola Stanciu:
“Nu, sunt jucători care evoluează în campionatul din China, cu salarii foarte mari. La ora actuală, nu putem discuta despre un asemenea nivel, ca Universitatea Cluj să-şi permită să se gândească la genul ăsta de jucători”.
Anunțuri gratuite din Maramures


