Creșterea costurilor cu combustibilul a dus la anularea zborurilor pe ruta Sibiu – München, operate de Lufthansa. Decizia a stârnit îngrijorare la nivel local, iar primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a intervenit pentru a încerca reluarea curselor, potrivit Mediafax.

Edilul a transmis mai multe scrisori către conducerea companiei aeriene, solicitând reconsiderarea măsurii, pe care o consideră nocivă pentru economia orașului.

– articolul continuă mai jos –

„Am luat act cu îngrijorare de faptul că Lufthansa a sistat zborurile Sibiu – München, un aspect despre care am discutat și cu Clubul Oamenilor de Afaceri German din Sibiu, aceștia fiind direct afectați. Cunoscând importanța acestor zboruri pentru reprezentanții mediul business din Sibiu, indiferent că zboară spre München ca destinație finală sau ca hub de transfer către alte destinații din Europa și din lume, dar și din punct de vedere turistic, am dorit să contribui la eforturile de lobby pentru reinstituirea acestor zboruri. Am transmis scrisori către președintele Consiliului de Administrație a Lufthansa Group – domnul Carsten Spohr, vicepreședintelui Stefan Kreutzpaintner, precum și directorului Michael Hutzelmann din cadrul Lufthansa Airlines. Sperăm într-o revenire asupra acestei decizii care are un impact negativ puternic asupra Sibiului și dezvoltării acestuia, date fiind strânsele legături business și turistice între orașul nostru și Germania”, spune Astrid Fodor, primarul Sibiului.

Primarul susține că dezvoltarea economică a Sibiului este strâns legată de investițiile germane, iar conexiunea directă cu München a fost un factor important în atragerea acestora. Ruta aeriană era utilizată nu doar de companiile din oraș și județ, ci și de investitori din zonele apropiate, precum Alba, Sebeș sau Mureș. În aceste condiții, eliminarea zborurilor ar putea reduce atractivitatea orașului pentru mediul de afaceri.

Un alt argument invocat este impactul asupra turismului. O parte semnificativă a vizitatorilor care ajung în Sibiu provin din Germania, iar aeroportul din München reprezintă un punct important de plecare pentru aceștia. Totodată, această legătură aeriană asigura accesul sibienilor către o rețea extinsă de destinații internaționale.

„Lufthansa are la rândul său beneficii ca urmare a operării acestor curse, fiind zboruri rentabile în contextul în care avioanele sunt constant ocupate la capacitate maximă”, argumentează Fodor.

Costurile în creștere forțează retragerea curselor, iar autoritățile avertizează: decizia lovește direct mediul de business și turismul

Reprezentanții companiei au explicat că decizia de suspendare a zborurilor este determinată de creșterea accentuată a costurilor din industrie, în special cele legate de combustibil.

„În contextul creșterii semnificative a prețurilor combustibilului pentru aviație – care s-au dublat față de perioada de dinaintea războiului din Iran – precum și al majorării costurilor suplimentare generate de conflictele de muncă, implementarea strategiei companiei este accelerată în anumite direcții. Ca primă măsură imediată, începând de sâmbătă trecută, 18 aprilie, cele 27 de aeronave operate de Lufthansa CityLine vor fi retrase definitiv din programul de zbor, pentru a limita pierderile suplimentare ale companiei. Această decizie afectează și conexiunea München-Sibiu, operată de Lufthansa CityLine de 17 ori pe săptămână. În următoarele săptămâni, se analizează în ce măsură programul de zbor operat anterior de Lufthansa CityLine va putea fi preluat de alte entități din cadrul grupului sau ajustat”, potrivit comunicării oficiale transmise de Lufthansa.

Pentru a compensa parțial situația, grupul aerian a decis să suplimenteze zborurile pe ruta Sibiu – Viena, operate de Austrian Airlines. În luna mai, frecvența acestora va crește de la cinci la șapte curse pe săptămână, iar capacitatea va fi mărită prin utilizarea unor aeronave mai mari.

Această ajustare va aduce aproape 3.000 de locuri suplimentare pe sens, însă nu compensează complet pierderea conexiunii directe cu München, considerată esențială pentru mediul de afaceri și turismul din Sibiu.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *