Polițiștii din municipiul Hunedoara au desfășurat, în data de 20 aprilie 2026, două intervenții distincte care au vizat tineri implicați în fapte penale, în cadrul acțiunilor de menținere a siguranței rutiere și a ordinii publice.
În primul caz, o patrulă de ordine publică a oprit pe bulevardul Traian un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din Hunedoara. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, polițiștii au constatat că bărbatul figurează cu antecedente penale pentru aceeași infracțiune, fiind anterior condamnat cu amânarea executării pedepsei. Pe numele său a fost întocmit dosar penal, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente.
Într-o altă acțiune, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Hunedoara pe numele unui tânăr de 22 de ani, din Vulcan, care locuia fără forme legale în municipiul Hunedoara. Acesta a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru infracțiuni din sfera traficului de droguri. Tânărul a fost identificat, condus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara și ulterior încarcerat în Penitenciarul Deva.
Acțiunile fac parte din activitățile derulate de polițiștii hunedoreni pentru prevenirea și combaterea faptelor penale și creșterea siguranței publice.
sursa foto: arhivă
Anunțuri gratuite din Maramures


