Situată în mirifica Țară a Hațegului, comuna Densuș are în componență șase sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Criva, Hățăgel, Peșteana, Peștenița, Poieni și Ștei. Comuna se întinde pe o suprafață de peste 135 de kilometri pătrați, iar aici trăiesc mai bine de 1.500 de oameni.
Scad cheltuielile cu energia
Pentru toți aceștia administrația publică locală vine cu vești bune, mai exact cu proiecte de dezvoltare ale așezării. “Lucrăm la un proiect prin care vor scădea costurile la facturile de energie electrică. Concret, este vorba despre amenajarea unui parc fotovoltaic, cu o putere minimă de 200 kW, care va fi amplasat între Hățăgel și Densuș, pe o suprafață de 50 de ari. Prin acest proiect, derulat prin Programul Tranziție Justă și pe care îl vom depune la Agenția de Dezvoltare Regională Vest se urmărește asigurarea consumului propriu de energie electrică la instituțiile publice din comună. Odată cu implementarea lui, se vor face reduceri substanțiale la cheltuielile din bugetul public, iar sumele astfel rezultate vor fi redirecționate spre alte investiții în folosul comunității”, a declarat Nicu Lăscuț Merian, primarul comunei Densuș.
Vești bune pentru copii și părinți
Legat de bugetul comunei Densuș, acesta a fost aprobat în cursul acestei luni. „Odată cu aprobarea bugetului avem o imagine mai clară asupra investițiilor pe care le vom continua sau pe care le vom face în viitor. Este cert, însă, că o primă investiție pe care o vom face este aceea de a achiziționa echipamentele necesare pentru dotarea corespunzătoare a parcului de joacă din Peștenița, un proiect care cred că va fi nu doar pe placul copiilor, ci și al părinților și bunicilor”, a anunțat Nicu Lăscuț Merian, primarul comunei Densuș.
Protecție socială
O preocupare a administrației publice locale din Densuș este și cea legată de protecția socială, mai exact pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile. „Am depus, prin Ministerul Muncii, Familiei,Tineretului şi Solidarității Sociale, un proiect intitulat „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”. Prin acest proiect, în care mai sunt implicate Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Plăti şi Inspecție Socială, se dorește sprijinirea comunităților rurale fără acces sau cu acces limitat la servicii sociale, promovarea incluziunii socio-economice a comunităților marginalizate, a gospodăriilor cu venituri reduse și a grupurilor defavorizate, inclusiv a persoanelor cu nevoi speciale, prin acțiuni integrate, inclusiv locuințe și servicii sociale, sprijin pentru identificarea nevoilor locale și evaluarea dezvoltării serviciilor sociale în cadrul fiecărei autorități locale rurale, dezvoltarea serviciilor sociale primare pe modelul comunitar în comunitățile rurale și creșterea accesului profesioniștilor la formare. Menționez că acest proiect beneficiază de finanțări europene”, a mai spus Nicu Lăscuț Merian, primarul comunei Densuș.
Anunțuri gratuite din Maramures


