Educația pentru protejarea mediului prinde contur tot mai clar în județul Bistrița-Năsăud, unde reciclarea nu mai este doar un concept predat la clasă, ci o experiență trăită de elevi zi de zi. Prin activități interactive și implicare directă, copiii învață cum să colecteze corect deșeurile și descoperă impactul real al fiecărui gest responsabil asupra mediului înconjurător.

În acest context, concursul școlar „Reciclezi pentru viitorul tău”, ajuns la cea de-a noua ediție, revine în forță în perioada 24 aprilie – 24 mai 2026. Organizat de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Supercom și TeraSteel, proiectul mobilizează elevii din 10 unități de învățământ din județ, încurajându-i să colecteze selectiv deșeuri reciclabile și să le aducă la școală.

Competiția îmbină utilul cu plăcutul, iar implicarea copiilor este răsplătită cu premii atractive: 10 biciclete mountain bike, 100 de boxe portabile și 100 de căști audio. Dincolo de recompensele materiale, însă, organizatorii subliniază importanța formării unor obiceiuri sănătoase și a unei atitudini responsabile față de natură.
Printre primele școli înscrise în concurs se numără Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Maieru, Școala Gimnazială „Enea Grapini” din Șanț, Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Bistrița, Liceul cu Program Sportiv din Bistrița, Școala Gimnazială „Demian Nechiti” din Ilva Mică și Liceul Tehnologic din Feldru.

„Adevăratul câștig nu constă în premii, ci în formarea unei generații care respectă mediul și înțelege că fiecare alegere contează”, a transmis Cristian Niculae, directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Concursul devine astfel mai mult decât o competiție – este un pas concret spre un viitor mai curat, construit prin educație, implicare și exemplul oferit de cei mai tineri membri ai comunității.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *