ARF a anunțat că o echipă mixtă ARF – Egis – Alstom a efectuat recepția preliminară a ramelor TS20 și TS21, la Depoul Alstom, situat în incinta Atelierelor CFR Grivița.
Tot în cadrul acestei acțiuni a fost încheiat Testul de Acceptare la Fabrică (FAT) pentru rama electrică TS21. Procedura a inclus atât verificări vizuale ale vehiculului, cât și analiza documentației tehnice aferente, care cuprinde elemente precum cerințele de proiectare, documentele de referință aplicabile și alte specificații obligatorii. Transferul dreptului de proprietate asupra ramelor electrice TS20 și TS21 de la furnizor către beneficiar va avea loc ulterior, după finalizarea probelor de anduranță și semnarea procesului-verbal de recepție aferent punerii în funcțiune cu călători.
Cele două unități electrice – TS20 și TS21 – fac parte din lotul celor 13 trenuri atribuite de ARF operatorului de transport feroviar InterRegional Călători, în cadrul contractului de serviciu public aprobat prin HG nr. 1178/2025.
Rutele de circulație pe care urmează să circule aceste trenuri sunt:
-București Nord – Brașov – Cluj Napoca;
-București Nord – Brașov;
-Brașov – Deda – Cluj Napoca;
-Cluj Napoca – Deva – Timișoara Nord.
Primele trenuri IRC cu rame Coradia Stream sunt deja în circulație
Nouă trenuri București-Brașov și retur ale operatorului privat Interregional Călători circulă pe relația București Nord-Brașov, formate din rame Alstom Coradia Stream puse la dispoziție de ARF. Până în momentul de față, Interregional Călători a preluat de la ARF două rame Alstom Coradia Stream, formate fiecare din șase vagoane cu câte 351 de locuri. Următoarea rută pe care IRC va opera aceste trenuri va fi București Nord-Cluj Napoca.
Anunțuri gratuite din Maramures


