Un accident rutier a avut loc pe 19 aprilie, în jurul orei 16:30, pe Șoseaua Alba Iulia.
Conform IPJ Sibiu, este vorba despre o coliziune între o motocicletă și un moped.
„Polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație, produs în municipiul Sibiu, pe Șoseaua Alba Iulia. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea o motocicletă spre zona centrală a municipiului, în apropierea intersecției cu strada Ștrandului, un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în județul Alba, din cauza nepăstrării distanței de siguranță, a intrat în coliziune cu un moped condus în fața sa de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Sibiu, care se deplasa pe aceeași direcție”, au transmis reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.
În urma impactului, conducătorul mopedului și pasagera acestuia, o femeie în vârstă de 45 de ani, au fost răniți și transportați la spital, conștienți.
La rândul lor, reprezentanții ISU Sibiu au precizat că la fața locului au intervenit de urgență un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ cu medic.
„O femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani, care a suferit o contuzie cervicală, a fost transportată la UPU Sibiu de către echipajul SMURD. Un bărbat în vârstă de aproximativ 46 de ani, care a suferit un traumatism la picior, a fost preluat de ambulanța SAJ”, au transmis pompierii.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Anunțuri gratuite din Maramures


