”U” Cluj e prima în clasamentul play-off-ului cu 39 de puncte, în timp ce Universitatea Craiova e pe doi cu 36 de puncte, iar CFR Cluj completează podiumul cu 34. 

Rapid urmează în clasament cu 32 de puncte, FC Argeș e pe locul 5 cu 30 de puncte și Dinamo ocupă ultima poziție în play-off-ul Superligii României cu 28 de puncte.

  • Doar CFR Cluj și FC Argeș au jucat etapa 5. Restul încă sunt doar la patru etape disputate

Iuliu Mureșan a spus pe cine vrea campioană: ”Doar așa, ca să deranjez anumite persoane”

Întrebat într-un interviu pentru Pro TV și Sport.ro despre titlu, Iuliu Mureșan a evidențiat că ar prefera ca rivala din oraș, ”U”, să se impună în play-off dacă formația dirijată de Daniel Pancu nu o va face.

”Așa, ca să deranjez anumite persoană, parcă, totuși, aș prefera să fie ‘U’ Cluj (n.r. campioană)”, a spus Iuliu Mureșan. ”Suntem din același oraș, iar relațiile s-au îmbunătățit între cluburi”, a adăugat președintele lui CFR.

Mureșan a vorbit și despre împărțirea stadionului ”Cluj-Arena” cu ”șepcile roșii”: ”Am cerut acest lucru, e un demers care a fost aprobat de președintele Consiliului Județean”.

Daniel Pancu și-a decis viitorul: ”I-a zis în față patronului. Și cu asta am spus tot”

S-a tot vehiculat în ultimul timp că Pancu ar pleca de la CFR Cluj la vară, indiferent de ce se va întâmpla cu echipa în play-off. Unul dintre cluburile care l-ar vrea pe Pancu ar fi chiar Rapid.

Iuliu Mureșan, președintele lui CFR Cluj, a explicat că Pancu a avut o discuție chiar cu patronul Ioan Varga în care a indicat faptul că își dorește să continue cu gruparea din Ardeal.

”Am avut o discuție cu Pancu, e o persoană cu care mă înțeleg foarte bine. A zis foarte clar și în fața patronului că două milioane la sută vrea să rămână la CFR! Și cu asta spun tot!”, a spus Mureșan, pentru Pro TV și Sport.ro.

Daniel Pancu a bifat până acum la CFR 22 de apariții în toate competițiile și a înregistrat o medie de 2,09 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *