UMFST G.E. Palade Târgu Mureș anunță operaționalizarea „Școlii din spital”, o inițiativă dedicată sprijinirii elevilor care, din motive medicale, nu pot frecventa temporar cursurile în unitățile de învățământ de proveniență.
„Școala din spital” este o structură de învățământ preuniversitar înființată în cadrul universității și funcționează în colaborare cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant și Spitalul Clinic Județean Mureș.
Programul este destinat elevilor din învățământul liceal care suferă de boli cronice, boli maligne sau alte afecțiuni ce necesită spitalizare, tratament ori monitorizare pe o perioadă mai mare de patru săptămâni și care, temporar sau permanent, nu pot fi școlarizați în unitățile de învățământ la care sunt înmatriculați.
Prin acest demers, elevilor li se oferă posibilitatea de a-și continua parcursul educațional într-un cadru adaptat situației medicale și nevoilor individuale, facilitând participarea la procesul de învățare și susținerea evaluărilor școlare.
Această inițiativă reflectă angajamentul UMFST pentru promovarea incluziunii educaționale și pentru susținerea accesului echitabil la educație, contribuind la menținerea continuității școlare și la sprijinirea integrării sociale și profesionale a tinerilor aflați în situații vulnerabile.
Anunțuri gratuite din Maramures


