Agenția internațională de evaluare financiară Fitch Ratings a acordat Municipiului Alba Iulia calificativul de credit pe termen lung „BBB-”, cu perspectivă negativă. Calificativul și perspectiva sunt însă limitate de cele ale țării, dar raportul concluzionează că profilul de credit de sine stătător (Standalone Credit Profile, SCP) al municipiului depășește ratingul României. Concret, performanța financiară evaluată independent *a-*. Altfel spus, ratingul orașului este tras în jos de cel al țării.  Raportul a fost emis în data de 9 aprilie.

Fitch utilizează un indicator separat de ratingul final -Profilul de credit de sine stătător (SCP)- care măsoară performanța financiară a unei entități exclusiv prin prisma propriei administrări, fără constrângerile contextului național. SCP-ul orașului este „a-”, au transmis reprezentanții primăriei.

Explicații: 

Concret, BBB- este o notă acceptabilă, nici excelentă, nici rea. Asta înseamnă că Alba Iulia este un debitor de încredere.

„Perspectiva negativă” nu înseamnă că orașul are probleme, ci că nota ar putea scădea dacă România ca stat își pierde propria notă bună.

Publicitate

Asta pentru că Alba Iulia nu poate primi o notă mai mare decât țara în care se află.

În plus, evaluarea arată că nu sunt semne de criză locală.

Pe scurt, ratingul arată că datoriile orașului sunt considerate gestionabile, că Alba Iulia are reguli stricte pentru împrumuturi, că are mai puțini bani cash decât înainte (un minus), dar și că încă își poate plăti datoriile fără probleme.

Raportul, care poate fi consultat integral aici, arată însă și că orașul este la limita inferioară a categoriei „investment grade”.

Ce spune Primăria Alba Iulia

”Fitch identifică un profil financiar de categorie „aaa” – cel mai înalt posibil – susținut de câteva elemente concrete:

  • Serviciul datoriei publice al municipiului Alba Iulia reprezenta în 2025, 11% din media veniturilor proprii din ultimele 3 exerciții financiare încheiate, față de limita legală de 30%.
  • Baza fiscală este diversificată, fără risc de concentrare, cu impozite reprezentând circa 65% din veniturile operaționale.
  • Programul de investiții pentru 2026–2030 depășește 700 de miliarde de lei, aproximativ jumătate finanțați din fonduri europene și de stat, vizând transport verde, infrastructură rutieră și educație.

În peisajul municipalităților românești evaluate de Fitch, Alba Iulia se situează -alături de București, Brașov și Oradea- în vârful clasamentului, cu cel mai bun profil financiar din țară.

La nivel internațional, raportul notează că orașe italiene de dimensiuni similare sau mai mari, precum Busto Arsizio sau Torino, înregistrează profiluri financiare inferioare categoriei „aaa” obținute de Alba Iulia” au precizat reprezentanții primăriei.

„Evaluarea Fitch confirmă că Alba Iulia gestionează finanțele publice la un standard pe care îl asociem mai degrabă cu state din Europa de Vest decât cu un municipiu din România. Ratingul final este limitat de contextul suveran al țării, dar profilul SCP al orașului vorbește de la sine” a transmis Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *