Foto: AFP

Medicii infecționiști mureșeni spun că nu au înregistrat deocamdată prea multe astfel de cazuri pentru că vremea a fost mai rece și oamenii nu au ieșit încă la iarbă verde. Odată cu încălzirea vremii, însă, există un real pericol, mai ales că zonele publice și grădinile private încă nu sunt cosite.

Pe de altă parte, autoritățile locale au programat, în acest weekend, de vineri până duminică, prima acțiune de dezinsecție din acest an, în tot orașul, dar și curățarea spațiilor verzi.

În funcție de condițiile meteo, pe parcursul nopților vor fi împrăștiate substanțe omologate și avizate, în parcuri, în zonele verzi, pe aleile dintre blocuri, precum și în zona Platoului, la Complexul Weekend și la Grădina Zoologică, precizează pentru purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu Mureș, Cristina Pruteanu:

,,Pentru siguranță, recomandăm ca, în acest interval, copiii, persoanele vârstnice, cele cu afecțiuni respiratorii sau alergii, precum și animalele de companie să evite expunerea directă și să nu se afle în apropierea zonelor tratate. În paralel, lucrările de cosire a ierbii continuă. Intervențiile au fost deja realizate în Cetate și la Complexul Weekend, în regie proprie, în special în jurul bazinelor și pe alei. De săptămâna viitoare, va începe cosirea ierbii și în zona Platoului. Totodată, echipele de la Sere încep intervențiile în cartiere, pornind din Tudor Vladimirescu, urmând ca ulterior lucrările să fie extinse treptat la nivelul întregului oraș.”

Căpușele preferă zonele cu iarbă înaltă, tufișuri și pădurile umede.

Pentru a evita înțepătura de căpușă și o eventuală îmbolnăvire cu Borelioza sau boala Lyme, fiecare ieșire în natură trebuie însoțită de măsuri de prevenție, precizează pentru Radio Tg.Mureș medicul infecționist din Târgu Mureș, Brândușa Țilea:

,,Ce ar trebui să știm e că în momentul în care ne expunem în spații verzi, ar trebui să folosim repelenți, acele spray-uri pe care le putem administra la nivel de tegument și pe haine. Tot preventiv, în momentul în care ne întoarcem din spații verzi în locuință, să ne verificăm tegumentul, mai ales la copii dar și adulții. Să nu încercăm să o extragem manual pentru că nu este bine deloc și să ne prezentăm la serviciul de urgență pentru a se extrage cu o pensă specială. Sunt câteva cazuri (înțepături de căpușă) dar sunt foarte rare. În alți ani, în aprilie, aveam deja mult mai multe cazuri. Existe foarte multe zone neîngrijite și foarte multe grădini, nu numai spațiile publice verzi..”

Boala Lyme este o boală infecțioasă cauzată de o bacterie și transmisă la om prin mușcătura unei căpușe infectate. Aceasta este o afecțiune multisistemică, ceea ce înseamnă că poate afecta pe rând pielea, sistemul nervos, inima și articulațiile, evoluând în mai multe stadii pe parcursul a luni sau chiar ani.

Transmiterea bacteriei nu este instantanee. O căpușă infectată trebuie să fie atașată de piele și să se hrănească pentru o perioadă de cel puțin 24-36 de ore pentru a putea transmite bacteria Borrelia în sângele gazdei.

Responsabile pentru majoritatea cazurilor de transmitere a bolii sunt căpușele imature (nimfe), de dimensiunea unei semințe de mac, deoarece sunt greu de observat.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *