A venit și a doua victorie pentru Corvinul Hunedoara în play-off-ul Ligii 2, după două eșecuri la rând. A trecut, în etapa a 4-a, de Chindia Târgoviște (2-0, acasă), iar spiritele s-au mai liniștit în tabăra primei clasate.
Antoniu Manolache, un nume important în angrenajul lui Florin Maxim, a remarcat importanța succesului, mai ales după cele două înfrângeri, dar și din perspectiva următoarelor runde din play-off, când Corvinul va avea trei deplasări la rând!
Liderul play-off-ului Ligii 2 ”respiră” după victoria cu Chindia
Corvinul Hunedoara nu trecea prin momente bune la nivel intern, chiar dacă încă era mare favorită la promovarea directă în SuperLiga României, în ciuda celor două eșecuri la rând bifate în play-off-ul de Liga 2.
Salariile și primele nu au fost plătite chiar înainte de Paște, dar totul a revenit la normal după partida contra celor de la Chindia Târgoviște, de pe terenul propriu. A fost bifat succesul, iar Corvinul Hunedoara continuă să fie prima în play-off-ul de Liga 2, cu 59 de puncte, dar la șase puncte față de locul 2, Sepsi OSK. În același timp, față de locul 3, FC Voluntari, are 11 puncte avans, dar trebuie precizat că acestea nu au evoluat încă în această rundă.
Antoniu Manolache, bucuros după succesul Corvinului
Antoniu Manolache, fundaș în vârstă de 26 de ani, care în acest sezon a adunat 24 de meciuri și patru goluri în Liga 2, a remarcat importanța succesului contra Chindiei!
El simte că echipa și-a revenit după eșecurile la rând și are un moral bun înaintea următoarelor trei etape din play-off, care vor fi jucate de hunedoreni în deplasare.
”O victorie muncită din primul minut. Ne bucurăm, știm că ultimele două rezultate n-au fost în favoarea noastră, dar acum am demonstrat că suntem echipa de pe locul 1! Acum, mergem la Oradea cu aceeași mentalitate și cu aceeași dorință de victorie.
Am vorbit în vestiar înainte de acest meci cu Chindia, nu cred că valoarea echipei în ultimele două meciuri de până la jocul cu Chindia a fost aceea, dar cred că acum am demonstrat că suntem bine. Nu am primit gol și cred că e o victorie meritată”, a spus fundașul lui Florin Maxim.
Moment special pentru suflarea fotbalistică din Hunedoara
Duelul cu Chindia Târgoviște a fost jucat de Corvinul Hunedoara cu tricouri speciale. Jucătorii au evoluat cu chipul lui Mircea Lucescu pe piept, pe partea din față a tricourilor.
Manolache a spus că este mândru să joace la Corvinul, care are ca simbol un nume precum cel al lui ”Il Luce”, un om de fotbal apreciat de toată lumea fotbalului de la nivel european și nu numai.
”Știm cine a fost domnul Mircea Lucescu pentru Hunedoara, pentru fotbalul din România și fotbalul din toată Europa. Ne mândrim că jucăm aici și toată echipa speră că îi va călca pe urme.
Publicul este al 12-lea jucător, avem nevoie de el. Îl simțim până în minutul 90 alături de noi și avem nevoie să vină la fiecare meci lângă noi”, a mai spus apărătorul.
Corvinul, trei deplasări la rând
În runda următoare a play-off-ului de Liga 2, în etapa a 5-a, Corvinul va merge pe terenul celor de la FC Bihor, după care se va deplasa, în etapele 6 și 7, pe terenul Stelei și pe terenul celor de la Sepsi OSK.
”Vom juca trei meciuri în deplasare, dar sunt sigur că vor veni lângă noi suporterii, și la Oradea, și la Sepsi, și la Steaua.
Eu am marcat de fiecare dată la Oradea, dar sper că ne vom întoarce de la Oradea cu cele trei puncte. Asta e cel mai important, să ne bucurăm la final, nu cine marchează”, a mai punctat Manolache.
Reacția lui Antoniu Manolache de la finalul partidei Corvinul Hunedoara – Chindia Târgoviște, scor 2-0:
Anunțuri gratuite din Maramures


