Publicat la 15 aprilie 2026

Pompierii braşoveni au fost alertaţi vineri, 10 aprilie, în jurul orei 13.00, cu privire la izbucnirea unui incendiu într-un bloc de pe strada Lânii nr. 37 din Braşov. Nu este prima oară când echipajele de urgenţă intervin la respectiva adresă. Bărbatul în locuinţa căruia a izbucnit incendiul şi-a transformat garsoniera, aflată la parterul blocului, într-un focar de infecţie după ce a adunat mai multe deşeuri.
În Vinerea Mare, vecinii au simţit din nou miros de fum şi au alertat pompierii. Aceştia au intervenit prompt şi au scos din casa inclusiv o butelie.
Barbatul nu era acasă în momentul izbucnirii incendiului, iar când a ajuns le-a declarat poliţiştilor că vinovaţi de incendiu ar fi niste „derbedei” din blocul vecin, care în trecut i-ar fi furat şi banii din casă.
Vecinii şi asociaţia de proprietari de care aparţine blocul au depus de-a lungul anilor mai multe reclamaţii cu privire la mizeria, gândacii din locuinţă şi mirosul pestilenţial pe care îl emană deşeurile adunate, dar fără vreo finalitate. Oamenii spun că bărbatul ar avea unele probleme de ordin psihic, însă nu a vrut să meargă niciodată la consult, iar de fiecare dată când au vrut să îl ajute la curăţenie, acesta a susţinut că îşi va face singur.
Consilierul local Adrian Codreanu, care răspunde de zonă, a fost, alături de un echipaj al Poliţiei Locale, la locul incidentului. „Este o problemă mai veche cu acest bărbat şi este necesar ca toate autorităţile să se implice, deoarece este un real pericol pentru toţi cei care locuiesc în acest imobil. Voi discuta şi cu cei de la Direcţia de Asistenţă Socială şi cei de la Direcţia de Sănătate Publică pentru ca, în primul rand, bărbatul să beneficieze de ajutor medical de specialitate şi să intervenim cu serviciul de specialitate al Primăriei pentru a goli locuinţă de deşeuri”, a declarat pentru BizBraşov.ro consilierul local Adrian Codreanu. (BizBraşov.ro)


 

‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *