Publicitate

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu, anunță reluarea seriei de podcasturi dedicate unor povești reale, menite să aducă mai aproape emoția, empatia și speranța. Primul episod o are în prim-plan pe Alexandra Croitoru, o adolescentă nevăzătoare în vârstă de 14 ani, a cărei viață este o lecție de curaj și optimism.

Originară din județul Vâlcea și pacientă a Secției de Recuperare a spitalului sibian, Alexandra impresionează prin forța interioară și modul în care reușește să transforme dificultățile în motivație. Deși nu vede, este elevă în clasa a VI-a la Liceul Tehnologic de Turism din Călimănești, unde învață alături de colegi fără deficiențe de vedere. Sprijinul constant al mamei sale, Elena, care o însoțește inclusiv la ore, este esențial în parcursul ei educațional.

Viața Alexandrei a început sub semnul incertitudinii. Născută prematur, la doar 26 de săptămâni, fără șanse de supraviețuire, potrivit medicilor, ea și-a pierdut vederea în incubator. De-a lungul anilor, a trecut prin numeroase evaluări și tratamente în România și în străinătate, confruntându-se inclusiv cu un accident vascular cerebral și epilepsie. Cu toate acestea, echipa medicală a Spitalului Clinic de Psihiatrie Sibiu a reușit să o ajute să depășească aceste încercări.

„Sunt bine, sunt fericită mereu. Îmi place să zâmbesc. Gândesc tot timpul că pot, chiar dacă e greu”, spune Alexandra, cu o maturitate care depășește vârsta ei.

În cadrul podcastului, adolescenta transmite și un mesaj puternic despre empatie și răbdare: „Îmi doresc ca oamenii să fie calmi cu noi, cu copiii, să aibă răbdare. Când este la greu, copilul trebuie ajutat, nu ignorat”.

Ea vorbește deschis și despre stigmatizare, îndemnând la normalitate: „Să îi tratăm pe ceilalți, chiar dacă sunt bolnavi, ca și când nu ar avea nicio problemă”.

Familia rămâne sprijinul ei principal: „Mami este cea mai bună colegă și cea mai bună prietenă”, mărturisește Alexandra, recunoscând efortul zilnic al mamei sale.

Totodată, adolescenta apreciază echipa medicală care o îngrijește: „Doctorul Dima este un doctor bun, care știe ce terapii să-mi dea. Cei din Secția de Recuperare sunt oameni buni, plini de încredere”.

Muzica este pasiunea care îi definește viața. Studiază canto muzică ușoară și visează să devină cântăreață, chiar dacă unele dorințe, precum aceea de a cânta la pian, par greu de realizat din cauza problemelor de coordonare. Credința îi oferă, de asemenea, putere: „Iisus pentru mine este cel care m-a ajutat să scap de la moarte”.

Răspunsul ei la întrebarea despre fericire este, însă, cel care emoționează cel mai profund: „Muzica, pentru că prin ea pot vedea sufletele oamenilor”.

În Săptămâna Patimilor, Alexandra a adus alinare și altor pacienți, interpretând pricesne care au umplut spitalul de liniște și emoție.

Prin reluarea podcasturilor, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu își propune să promoveze astfel de povești autentice, contribuind la combaterea stigmatizării și la creșterea empatiei față de persoanele aflate în suferință.

Pentru că, uneori, cei care nu văd cu ochii sunt cei care ne învață cel mai bine să vedem cu sufletul.

Credite foto: Isabela Paulescu

Publicitate

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *