Într-o primă reacţie a Casei Albe, vicepreşedintele american JD Vance s-a declarat luni „întristat” de înfrângerea prim-ministrului maghiar Viktor Orban în alegeri, subliniind totodată că Statele Unite sunt gata să colaboreze cu succesorul său, conservatorul Peter Magyar.
„Mă întristează faptul că a pierdut (…) dar sunt sigur că vom colabora foarte bine cu viitorul prim-ministru maghiar”, a declarat JD Vance la postul Fox News.
„Ştiam foarte bine că existau şanse mari ca Viktor să piardă aceste alegeri”, a susţinut Vance, la câteva zile după ce s-a deplasat personal la Budapesta pentru a-i oferi sprijinul Statelor Unite lui Viktor Orban.
Întrebat dacă a meritat să facă această deplasare pentru beneficiul singurului lider european care îl susţine pe Vladimir Putin, Vance a spus că Orban este un om deosebit, care a făcut o treabă foarte bună, iar moştenirea pe care o lasă, după 16 ani de stat la putere, este „transformatoare”, reuşind să schimbe fundamental Ungaria.
„Dar unul dintre motivele pentru care am decis să facem asta (deplasarea pentru susţinerea lui în campanie – n.r.) nu este faptul că nu ştim să interpretăm sondajele. Ştiam cu siguranţă că existau şanse foarte mari ca Viktor să piardă acele alegeri. Am făcut-o pentru că el este unul dintre puţinii lideri europeni pe care i-am văzut dispuşi să se opună birocraţiei de la Bruxelles, care a fost foarte, foarte dăunătoare pentru Statele Unite”, a spus DJ Vance, canalizând discuţia către un nou atac în direcţia Europei. „De exemplu, când vezi un birocrat european care se ia de o companie americană, uneori singurul vot împotrivă, singurul vot pentru a proteja interesul american, a fost cel al lui Viktor Orban”, a spus el.
„Nu am mers acolo pentru că ne aşteptam ca Viktor să câştige alegerile fără probleme. Am mers pentru că era corect să susţinem o persoană care ne-a fost alături de foarte mult timp. Aşadar, nu a fost vorba despre Rusia şi, în esenţă, nu a fost vorba despre Europa. A fost vorba despre Statele Unite şi despre faptul că el a fost un partener bun atât pentru mine şi pentru preşedinte personal, cât şi pentru Statele Unite”, a explicat Vance. „Nu a fost deloc o călătorie rea, pentru că merită să fii alături de oameni, chiar dacă nu câştigi fiecare cursă”, a adăugat vicepreşedintele SUA.
CITEȘTE ȘI Vance acuză UE de „amestec” în viitoarele alegeri din Ungaria şi îl laudă pe Viktor Orban pentru relaţiile cu Putin. Îl consideră „cel mai influent lider din Europa” în materie de securitate energetică. UE, criticată că a încercat să scape de dependenţa e
Anunțuri gratuite din Maramures


