Tinerii pasionați de fotografie din Sibiu şi nu numai ar putea avea acces mai ușor la resursele necesare dezvoltării artistice prin cea de-a doua ediție a proiectului “OMIE. Spațiu liber – pentru idei fără bariere”, inițiat de Asociația OMIE, proiect care se numără printre ce 48 selectate pentru ediţia din acest an a Maratonului Internaţional Sibiu, ce va avea loc în perioada 29-31 mai..
După succesul primei ediții, care a transformat un spațiu din Piața Mică, nr. 3, într-un loc de întâlnire și dialog cultural, noua etapă a proiectului vine cu un alt obiectiv: eliminarea uneia dintre cele mai mari bariere pentru tinerii artiști aflați la început de drum, costul ridicat al printului foto.
Proiectul propune achiziționarea unei imprimante foto profesionale care va fi pusă la dispoziția tinerilor pentru realizarea de lucrări destinate expozițiilor, portofoliilor sau prezentărilor publice. Astfel, fotografia nu va mai rămâne doar în format digital, ci va putea fi expusă și valorificată în mod concret.
Reprezentanții asociației subliniază că, în urma activităților desfășurate până acum, s-a conturat o comunitate activă de tineri interesați de fotografie, dar care se confruntă cu dificultăți în a-și face lucrările vizibile. Accesul la printuri de calitate este esențial pentru participarea la expoziții și pentru dezvoltarea unui parcurs artistic.
Asociația OMIE, înființată recent, a derulat deja mai multe proiecte culturale și educaționale care folosesc fotografia ca instrument de expresie și dialog. Inițiativele au reunit tineri și membri ai comunității în jurul unor teme precum identitatea locală, viața rurală sau istoria vizuală a orașului.
Prin implementarea noii ediții, spațiul OMIE își propune să devină nu doar un loc de expunere, ci și unul de producție artistică, unde ideile pot fi transformate în proiecte concrete. Totodată, inițiativa încurajează colaborarea între generații și crearea unui mediu cultural deschis și incluziv.
Valoarea estimată a proiectului este de 41.500 de lei, sumă necesară pentru achiziționarea echipamentului și dezvoltarea infrastructurii spațiului creativ.
Anunțuri gratuite din Maramures


