Publicitate

Cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, pacienții internați la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu au avut parte de un meniu festiv special, pregătit de echipa de dietetică pentru a aduce în saloane o parte din atmosfera sărbătorilor petrecute acasă, în condiții de siguranță și cu respectarea recomandărilor medicale.

Conducerea unității medicale spune că inițiativa face parte din eforturile de a oferi pacienților nu doar îngrijire medicală, ci și sprijin emoțional, într-o perioadă încărcată de semnificație.

„Ne dorim ca, în această perioadă specială, pacienții noștri să simtă că nu sunt singuri și că, dincolo de actul medical, există grijă și atenție pentru starea lor de bine. Prin toate eforturile noastre, încercăm să le oferim nu doar tratament, ci și sprijin emoțional și un mediu cât mai apropiat de normalitate. Meniul festiv de Paști este o formă prin care aducem tradiția mai aproape de ei și le oferim un moment de bucurie și confort, contribuind astfel la o stare generală mai bună și la procesul de recuperare”, a declarat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Meniu adaptat nevoilor pacienților

În ziua de Paști, pacienții au început dimineața cu preparate tradiționale, printre care ouă roșii, cașcaval, mușchi file, unt proaspăt, pâine, ridichi și ceapă verde. Micul dejun a fost completat cu cacao cu lapte și cozonac, pentru a reda gustul specific sărbătorii.

Pe parcursul zilei, meniul a inclus gustări ușoare și echilibrate, precum iaurt, banane și figurine de ciocolată. La prânz, pacienții au primit supă de legume cu găluște, urmată de ruladă din pulpă de porc, în stil drob, servită cu garnitură de spanac, preparat adaptat cerințelor nutriționale specifice. Cina a fost alcătuită din șnițel din piept de pui, chifteluțe, garnitură proaspătă de legume, cu roșii, castraveți și măsline, alături de brânză Făgăraș și ceai cald cu lămâie.

„În calitate de asistent dietetician în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie, ne-am implicat cu grijă și responsabilitate în pregătirea unui meniu festiv adaptat nevoilor nutriționale ale fiecărui pacient. Meniul de Paști a fost conceput astfel încât să îmbine echilibrul nutrițional cu gustul plăcut, respectând totodată indicațiile medicale specifice fiecărui regim alimentar”, a declarat Simona Luca, asistent medical dietetică în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Felicitări realizate de copii pentru pacienți

Un moment aparte a fost oferit de copiii de la Centrele Școlare de Educație Incluzivă din Sibiu, Turnu Roșu, Mediaș și Dumbrăveni, care au pregătit felicitări lucrate manual pentru pacienți. Acestea au fost oferite alături de masa festivă, contribuind la crearea unei atmosfere calde și pline de speranță.

Totodată, pacienții care au dorit au beneficiat de asistență spirituală, având posibilitatea de a se spovedi și împărtăși înainte de Paști. De asemenea, au fost pregătite și meniuri de post pentru cei care au solicitat acest lucru.

Pe întreaga perioadă a Sărbătorilor Pascale, pacienții pot participa la slujbele religioase oficiate în bisericuța din cadrul spitalului, cu hramul „Sf. Nectarie, Sf. Ioan Rusul și Întâmpinarea Domnului”. În dimineața zilei de Paști, aceștia au primit și pachețele cu anafură și vin sfințite.

Publicitate

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *