De-abia se crăpa de ziuă când la Costeşti, Vâlcea, s-a dat alarma. Acoperişul uneia dintre chiliile Mănăstirii Bistriţa ardea cu flăcări mari, iar focul s-a extins cu repeziciune la mare parte din construcţia care înconjoară, practic, biserica-monument.

“Incendiul se manifesta foarte violent. Izbucnise prin lucarne și prin spațiile libere, izbuciseră flăcările în exterior, el fiind acoperit cu tablă. Foarte, foarte mult fum datorită izolației clădirii”, a declarat viceprimarul Costeşti, Crăcană Corneliu

Filmul tragediei de la Mănăstirea Bistriţa din Vâlcea

Articolul continuă după reclamă

Aproape 100 de pompieri veniţi din 3 judeţe s-au luptat cu flăcările ore în şir.

“Am luat decizia de a suplimenta forţele cu colegi de la ISU Argeş şi ISU Gorj”, a declarat Mihai Oprea, prefectul judeţului.  

“Construcția de la chilie pe structură de lemn care s-a aprins foarte rapid și problema cea mare a fost accesul. Accesul s-a putut face într-adevăr pe două laturi, dar în interior n-am putut să intrăm decât cu o singură autospecială”, a declarat Dan Pascaru, ISU Vâlcea.

Până în ultima clipă, oamenii au sperat că incendiul nu a făcut victime. Când salvatorii au luat chiliile la rând, după ce au reuşit să îmblânzească flăcările, au aflat, însă, că speranţa a fost deşartă. Printre dărâmăturile chiliei distruse de flăcări au găsit trupul unei femei, o măicuţă în vârstă de 57 de ani.

“Maica s-a dus să se schimbe, să vină la biserică să facă curat. Și ea a rămas, probabil, deja asfixiată de la fumul ăla. Au încercat oamenii să meargă sus să spargă uşa, dar nu au mai putut nici ei de fum”, spune o măicuţă.

În urma incendiului, jumătate dintre chilii au ars şi acoperişurile lor s-au prăbuşit. Biserica a scăpat, însă, neatinsă de flăcări. Mănăstirea Bistriţa e una dintre cele mai vechi aşezări monahale din ţară: datează din secolul al XV-lea şi este monument de importanţă naţională.

“E încărcată cu multe punct de istorie. Aici a fost făcută și prima tiparniță, tiparniți de la Bistrița, locul în care s-a tipărit prima carte din țara românească”, mai spune viceprimarul Costeşti, Crăcană Corneliu.

Înapoi la Homepage

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *