În această dimineață, salvatorii deveni au intervenit la un accident rutier produs la intersecția bulevardelor Mihail Kogălniceanu și 22 Decembrie, din municipiul Deva, Hunedoara, Romania.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate rapid o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea echipajelor operative, s-a constatat că în eveniment au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau, în total, patru persoane. Toate au fost evaluate la fața locului de către personalul medical.
Una dintre persoanele implicate a necesitat îngrijiri medicale, însă starea acesteia a fost stabilă, neimpunându-se transportul la spital.
Pompierii au acționat, de asemenea, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, eliminând riscurile care pot apărea în astfel de situații, precum scurgerile de combustibil sau posibilitatea izbucnirii unui incendiu.
Traficul în zonă a fost temporar îngreunat pe durata intervenției, circulația fiind reluată în condiții normale după finalizarea operațiunilor.
Anunțuri gratuite din Maramures


