Un caz de o violență extremă ajunge la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre procesul lui Darius Emanuel Stoica, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Sibiu, care recent a fost condamnat la 20 ani de închisoare cu executare pentru omor calificat. 

Crima pe care a comis-o în luna august a anului 2025 a șocat opinia publică din Sibiu, dar și din țară, știrile cu fapta comisă de tânăr fiind transmise de mai toate televiziunile din țară.

Pe scurt acesta l-a ucis pe bunicul său de 82 de ani imobilizat la pat.

Cum a comis crima

Fapta s-a petrecut în noaptea de 12 august. Cu câteva ore înainte o vecină l-a văzut pe tânăr care mergea în chiloți pe stradă, se sprijinea de mașini și urla. La un moment dat în noapte între Emanuel și bunicul său a izbucnit un conflict verbal.

Publicitate

Atunci tânărul (cunoscut consumator de droguri dar și puternic consumator de alcool, inclusiv spirt medicinal) a tăbărât pe bunicul său. L-a lovit cu pumnii, dar și cu mai multe obiecte, la sugrumat, iar apoi a fugit din casă.

A mers la niște rude și le-a spus că au fost atacați de bărbați cu cagule pe față care au vrut să le fure aurul din casă. Rudele au mers la locuința bătrânului și știind că acesta este sărac și chiar cerșește pentru a avea bani și-au dat seama că varianta tânărului nu este reală.

Între timp acesta a fugit într-o direcție necunoscută.

După ce zona a fost împânzită de polițiști, bărbatul a fost transportat de urgență la spital, dar nu a rezistat. Acesta a decedat în urma agresiunii.

Tânărul a fost găsit de polițiști, ascuns într-un cartier din oraș. Acesta avea asupra sa un plic suspect cu o substanță verde.

A spus că a băut spirt cu bere

La audieri a declarat că în noaptea crimei a băut aproape jumătate de litru de spirt combinat cu bere și nu își mai aduce aminte ce a făcut, dar cel mai probabil el l-a ucis pe bunicul său.

Condamnare la Tribunalul Sibiu

La Tribunalul Sibiu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare. Însă atât procurorii, dar și inculpatul au făcut apel la decizia instanței de fond.

Drept urmare, dosarul se va judeca în apel, la Curtea de Apel Alba Iulia. Un prim termen de judecată va avea loc în data de 27 aprilie 2026.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *