La Centrul Socio-Medical și de Recuperare Medicală „Sfântul Ierarh Nectarie” din Deva s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute o nouă activitate din cadrul proiectului „Sărbători cu sănătate”.
Inițiativa, organizată sub deviza „E mai ușor să previi, decât să tratezi!”, a continuat demersurile cu caracter socio-medical inițiate în anii anteriori.
Acțiunea a avut ca scop evaluarea stării de sănătate a populației din județul Hunedoara, prin oferirea gratuită de consultații și investigații medicale, în special pentru persoanele provenite din medii vulnerabile.
Beneficiarii prezenți la centrul de zi au avut posibilitatea de a efectua gratuit mai multe investigații: electrocardiograme (EKG), determinarea glicemiei și a tensiunii arteriale și evaluări pentru depistarea afecțiunilor cardiovasculare.
Proiectul „Sărbători cu sănătate”, desfășurat din anul 2022, a facilitat accesul la servicii medicale gratuite pentru numeroși beneficiari, contribuind la depistarea timpurie a unor afecțiuni și la promovarea unui stil de viață sănătos în rândul comunității hunedorene.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, Primăria Municipiului Deva și Asociația „Salvital” Hunedoara.
Anunțuri gratuite din Maramures


