Ultimul meci al etapei a 2-a a play-off-ului Ligii 2 a avut loc la Hunedoara, pe terenul liderului detașat al campionatului, sâmbătă, 4 aprilie 2026, și a adus prima înfrângere a Corvinului în acest sezon. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a doua clasată în turneu și principala sa adversară în lupta pentru trofeul competiției, s-a impus pe final de joc, cu scorul de 1-0, prin reușita din minutul 82 a fundașului Denis Haruț.
- Etapa a început de joi seară, la București, unde Steaua a trecut cu 2-0 de Chindia, iar al doilea meci a avut loc vineri, la Oradea, unde FC Voluntari a învins cu 2-0 FC Bihor.
Sepsi OSK a stricat seria de invincibilitate a Corvinului și s-a apropiat la șase puncte de liderul Ligii 2
Sepsi OSK s-a impus la Hunedoara cu un gol marcat pe final, dintr-o fază fixă, de Denis Haruț, câștigând cu 1-0 întâlnirea derby cu Corvinul. Gazdele au suferit, astfel, primul eșec în acest sezon, dar și prima înfrângere în fața covăsnenilor, în a trei confruntare directă, după cepe primele le câștigase cu 1-0, în Cupa României, când Sepsi OSK era în prima ligă, și 2-0, la Sfântu Gheorghe, în sezonul regular al acestui sezon.
Corvinul rămâne cu 56 de puncte, pe locul 1, iar Sepsi OSK are acum 50 de puncte și se menține pe locul 2, la cinci puncte peste FC Voluntari (locul 3).
În etapa următoare, a 3-a, Corvinul joacă în deplasare la FC Voluntari, vineri, de la ora 16:00, iar Sepsi OSK are meci acasă cu Steaua, sâmbătă, de la ora 12:30.
COMENTARIUL LIVE:
CORVINUL HUNEDOARA – SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE 0-1
Denis Haruț 82′
Corvinul: C. Sandu – Pedro Albino, Fl. Ilie, Ant. Manolache, Ric. Pădurariu – Cărăruș (Buziuc 85′) – Mar. Bratu (Fil. Ilie 71′), Ribeiro (Bradu 71′), Al. Neacșa (cpt.), Nic. Pîrvulescu (Hayatu 56′) – Ron. Deaconu (Gideon 56′)
Rezerve neutilizate: Fab. Blaga – Kilyen, Lică, Zanc
Antrenor: Florin Maxim
Sepsi OSK: Bg. Ungureanu – Oteliță, Haruț, Vîrtej, Techereș (Vianna 56′) – Nic. Păun, Rob. Silaghi (De Kamps 67′) – Nacho Heras (Dar. Oroian 81′), Cos. Matei (cpt.), Oberlin (Batzula 56′) – Mawa (Davordzie 67′)
Rezerve neutilizate: Bartha – Dobrosavlevici, Dani Iglesias, Aganovic
Antrenor: Ovidiu Burcă
Stadion: ”Corvinul 1921 Hunedoara” (Hunedoara). Arbitru: Vlad Baban (Iaşi). Asistenți: Ionuţ Marius Bobe (Bucureşti) și Andrei Diaconu (Iaşi). Rezervă: Dan Ștefan Buzărnescu (Craiova – Dolj). Observator arbitri: Dan Jiga (Bistriţa – Bistriţa Năsăud). Delegat joc: Daniel Sabou (Zalău – Sălaj).
♦Min 90+5 Final de partidă la Hunedoara, unde Sepsi OSK se impune cu un gol marcat pe final și câștigă cu 1-0 întâlnirea derby cu Corvinul din etapa 2 a play-off-ului Ligii 2. Corvinul pierde primul meci în acest sezon și păstrează un avans de șase puncte față de covăsnenii care continuă să spere la detronarea trupei lui Florin Maxim. Este și prima victorie a covăsnenilor în fața Corvinului, după ce în primele două întâlniri directe s-au impus jucătorii trupei gazde de astăzi.
Corvinul rămâne cu 56 de puncte, pe locul 1, iar Sepsi OSK are acum 50 de puncte și se menține pe locul 2, la cinci puncte peste FC Voluntari. În etapa următoare, a 3-a, Corvinul joacă în deplasare la FC Voluntari, vineri, de la ora 16:00, iar Sepsi OSK are meci acasă cu Steaua, sâmbătă, de la ora 12:30.
♦Min 90+1 ||| Daniel Vîrtej primește cartonașul galben pentru un fault în marginea terenului asupra lui Filip Ilie. Florin Maxim primește și el cartonașul galben pentru proteste. Îl vede după ce arbitrul a mers la el și cei doi au avut un scurt dialog
♦Min 90+1 Oroian avansează pe contraatac în dreapta, centrează prin fața porții, iar Davordzie nu ajunge la timp să devieze decisiv din 5-6 metri
♦Denis Haruț (27 ani) este la al 2-lea gol pentru Sepsi OSK în 12 meciuri disputate în Liga 2 în acest sezon. A mai înscris în 2-1 cu FC Voluntari, în sezonul regular, la debutul său în acest sezon, în etapa 12, după ce în prima parte a fost indisponibil din cauza unei accidentări.
♦Min 88 Neacșa centrează în careu, înspre stânga, Bradu urmărește și recentrează cu capul înspre dreapta, iar Filip Ilie câștigă duelul aerian în 6 metri, pune capul și trimite direct în brațele lui Ungureanu.
♦Min 85 ⇐⇒ Ultima înlocuire și la Corvinul, una ofensivă din partea lui Maxim. Iese mijlocașul central Ion Cărăruș, revenit de la acțiunea naționalei Moldovei, și intră atacantul Alexandru Buziuc
♦Min 82 0-1 Nou-intratul Oroian centrează din lovitură liberă din stânga careului, Denis Haruț e ținut în joc de poziția lui Manolache, aflat la bara a doua, deviază cu creștetul capului de la prima bară, din 5-6 metri, chiar înainte ca Sandu să ajungă să respingă. Mingea intră în plasă la colțul lung, iar Sandu, cu vină mare pentru ieșirea sa târzie, ridică brațele a nemulțumire către coechipierii săi
♦Min 81 ⇐⇒ Burcă mută defensiv pe final de joc și pe fază ofensivă. Iese golgheterul campionatului, Nacho Heras, și intră fundașul Darius Oroian.
♦Min 74 ||| Cosmin Matei și Antoniu Manolache au un conflict verbal după ce fundașul a intervenit curat și l-a deposedat din spate pe căpitanul oaspeților, iar acesta din urmă a simulat cu o cădere. Arbitrul exagerează cu decizia sa. E un joc bărbătesc, totuși!
♦Min 73 ||| Antonio Bratu vede cartonașul galben pentru o intrare asupra lui Păun
♦Min 71 ⇐⇒ Dublă înlocuire și la Corvinul. Ies Sergio Ribeiro și Mario Bratu și intră Antonio Bradu și Filip Ilie
♦Min 67 ⇐⇒ La Sepsi OSK, ies Robert Silaghi și Moses Mawa și intră Joeri De Kamps și Carl Davordzie
♦Min 67 ||| Nacho Heras primește cartonașul galben pentru un fault
♦Min 64 Matei urmărește o minge în careu, în dreapta, reia la poartă din cădere, însă o face pe direcția lui Sandu, care respinge în față.
♦Min 56 ⇐⇒ La Corvinul, ies Ronaldo Deaconu și Nicolae Pîrvulescu și intră Gideon Uche Goodlad și Muhhammed Hayatu. La Sepsi OSK, ies Dimitri Oberlin și Alin Techereș și intră Fabio Vianna și Hunor Batzula
♦Min 54 Deaconu primește în fața careului, șutează cu stângul, mingea e deviată de Păun și se duce pe lângă poartă, în corner, în dreapta. Publicul își încurajează favoriții.
♦Min 49 Ocazie importantă și pentru Corvinul. Pădurariu centrează din stânga spre bara a doua, Deaconu, nemarcat, pune capul din 6 metri și trimite la colțul scurt, pe direcția lui Ungureanu, care respinge în sus și apoi reține
♦Min 47 Sepsi OSK începe în ofensivă prima repriză și irosește o ocazie mare prin Oberlin, care trimite pe lângă poartă, în stânga, din 8-9 metri central, după ce Matei i-a pasat din 6 metri lateral dreapta, unde a fost mai rapid decât Sandu. După pasă, Matei a fost lovit de portar, însă arbitrul nu a considerat că a fost penalty, așa cum i-a cerut căpitanul oaspeților
♦Min 46 S-a reluat jocul, fără înlocuiri de jucători
♦Min 45+1 Pauză: 0-0 între Corvinul și Sepsi OSK
♦Min 37 Silaghi profită de o minge sărită din gazon și trage cu dreptul de la circa 25 de metri central. Balonul trece puțin pe lângă bara din dreapta după ce efectul luat a dus-o înspre exterior. Sandu părea că putea para dacă balonul ar fi fost pe poartă.
♦Min 36 Pîrvulescu pătrunde până în marginea careului, finalizează cu dreptul din 16 metri, însă execuția este ratată și mingea se duce mult peste. Publicul vociferează, ar fi preferat o pasă.
♦Min 25 ||| Alin Techereș îl trage insistent pe Bratu și primește cartonașul galben. Corvinul domină și presează în acest start de joc.
♦Min 14 Pădurariu avansează cu mingea până la 25 de metri ușor lateral stânga, trage spre poartă și trimite peste. Publicul aplaudă încercarea sa.
♦Min 1 A început partida de la Hunedoara, derby-ul etapei a 2-a a play-off-ului Ligii 2
♦Lovitura de start simbolică a partidei este dată de Laurențiu Marta, cel mai vechi abonat al clubului Corvinul Hunedoara.
Ultimul meci al etapei a 2-a a play-off-ului Ligii 2 are loc la Hunedoara, pe terenul liderului detașat al campionatului, astăzi, sâmbătă, 4 aprilie 2026, de la ora 12:30. Corvinul primește vizita formației Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a doua clasată în turneu și principala sa adversară în lupta pentru trofeul competiției.
- Etapa a început de joi seară, la București, unde Steaua a trecut cu 2-0 de Chindia, iar al doilea meci a avut loc vineri, la Oradea, unde FC Voluntari a învins cu 2-0 FC Bihor.
Corvinul este neînvinsă în acest sezon de Liga 2 și a rămas ultima formație fără eșec pe teren propriu
Corvinul este neînvinsă în acest sezon de Liga 2 și de ieri, după înfrângerea Bihorului în fața Voluntariului, a rămas și singura fără eșec pe teren propriu.
Trupa hunedoreană are 56 de puncte acumulate în clasament, are un avans de nouă puncte față de a doua clasată Sepsi OSK, 11 puncte față de FC Voluntari, a treia clasată, și țintește să obțină cât mai repede promovarea matematică în SuperLigă.
În jocurile de acasă din sezonul regular, Corvinul a înregistrat șapte victorii și trei remize, cu cele 24 de puncte strânse și 19-8 golaveraj terminând pe locul 4 în clasamentul special, la egalitate cu Chindia, Poli Iași, care au avut câte 11 partide disputate, și Steaua, tot cu 10 jocuri. Lider a fost FC Bihor, cu 27 de puncte strânse în 11 meciuri.
Pentru Corvinul, acesta este al doilea joc de acasă din play-off, după ce a început turneul de promovare cu o victorie contra Stelei, scor 1-0.
Sepsi OSK speră la locul 1, dar își simte amenințat și locul 2
Sepsi OSK a început play-off-ul cu o victorie clară pe teren propriu, 3-0 contra FC Bihor, iar cu cele 47 de puncte este pe locul 2, la nouă puncte sub Corvinul. Ocupă loc direct promovabil, însă este amenințată serios de FC Voluntari, care s-a apropiat la două puncte după succesul ei de ieri de la Oradea.
În deplasările din acest sezon regular al Ligii 2 a fost a doua în clasamentul special, cu 21 de puncte acumulate în 11 jocuri. A avut șase victorii, trei remize și două eșecuri. Lider a fost Corvinul, cu 29 de puncte strânse în 11 meciuri.
2-0 pentru Corvinul la întâlniri directe cu Sepsi OSK
În sezonul regular, în etapa a 3-a, în august 2025, Corvinul se impunea pe terenul celor din Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Pedro Albino (34) și Filip Ilie (73)!
Jucătorii conduși de Florin Maxim au câștigat și precedenta întâlnire dintre cele două formații, 1-0 în Cupa României, la Hunedoara, în ediția câștigată atunci de Corvinul, când covăsnenii se aflau în prima ligă. Atunci a înscris Antoniu Manolache (57).
Anunțuri gratuite din Maramures


