Andrei Nicolescu vrea să aducă la Dinamo pe unul dintre cei mai importanți oameni din curtea rivalilor de la CFR Cluj.

Președintele „câinilor” confirmă negocierile cu Bogdan Mara, însă susține că, pentru moment, nu au ajuns la un numitor comun, iar discuțiile s-au sistat.

Andrei Nicolescu îl vrea pe Bogdan Mara la Dinamo. „Oameni care pot să ajute clubul”

Dinamo vizează să „transfere” unul dintre cei mai importanți oameni din organigrama lui CFR Cluj. Este vorba despre Bogdan Mara, directorul sportiv din Gruia, însă în cazul său, mutarea în Ștefan cel mare pare picată în momentul de față, după ce părțile nu s-au înțeles.

Bogdan Mara este și în vizorul Rapidului, grupare ce tocmai l-a adus pe Marius Bilașco, fostul său partener de la CFR Cluj.

(n.r. Dinamo e interesată de Bogdan Mara?) Au fost nişte discuţii, dar nu s-a concretizat nimic. Nişte discuţii dacă am putea colabora. Nu am ajuns la o finalitate, sunt multe detalii acolo de discutat.

În general Dinamo caută toţi oamenii care pot să ajute clubul pe diverse paliere ale activităţii” , a declarat Andrei Nicolescu, la PrimaSport.

Feroviarii din Gruia nu-și permit să mai piardă un om important din club

E eventuală plecare a lui Bogdan Mara i-ar lăsa complet descoperiți pe cei de la CFR Cluj, după dispariția din organigramă și a lui Marius Bilașco. Președintele Iuliu Mureșan dă asigurări că Mara rămâne pe loc, deocamdată, până la finalul sezonului.

„Este adevărat că a plecat Marius Bilașco. Chiar azi și-a rezolvat problemele și a plecat. A plecat la Rapid, de luni începe treaba. Bogdan Mara rămâne.

Mai avem timp să ne gândim, deocamdată, până la vară (n.r: la un înlocuitor), putem să așteptăm și noi, că nu e nicio problemă, și ne descurcăm”, a declarat Iuliu Mureşan pentru digisport.ro.

Nu ar fi pentru prima dată când pleacă de la CFR Cluj

Bogdan Mara părăsea în 2020 pe CFR Cluj, motivul fiind legat de distanța de București, acolo unde locuiesc soția și copiii. Fostul fotbalist își dorea la acea vreme să revină la cariera de impresar. De asta îl doresc enorm atât Rapid, cât și Dinamo, și anume pentru legăturile sale importante pe linie de mercato.

„Acum aş putea să vorbesc mai puţin din postura de oficial al clubului CFR Cluj. În această seară, am renunţat oficial la funcţie. Am vorbit cu patronul Neluţu Varga şi cu cei de la club şi i-am înştiinţat cu decizia mea de a mă retrage de la club.

Distanţa de la Cluj la Bucureşti, unde am familia şi copiii, mă afectează pe zi ce trece şi m-a făcut să iau această decizie. Am creat o echipă frumoasă, cu Petrescu, cu Marian Copilu, cu Bilaşco şi toţi ceilalţi din club”, spunea la acea vreme Bogdan Mara pentru sursa citată mai sus.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *