În atelierele sibiene, pregătirile pentru Înviere au o încărcătură aparte în acest an. Nu se lucrează doar pentru decorul meselor festive, ci mai ales pentru altar. Ciprian Cristea, un nume de referință în domeniu, mai ales pentru lumânările destinate preoților și bisericilor, acolo unde lumina capătă sensul cel mai profund, dar și pe noile accesorii dedicate celor mai mici dintre enoriași.

De 16 ani, Ciprian Cristea și echipa sa de la Cristea Lumânări produc lumânări care ajung în case, biserici și mănăstiri din întreaga țară. De la modele decorative pentru decorul casnic, până la lumânări pictate manual, fiecare piesă e lucrată cu grijă și atenție la detalii. El ne-a explicat cum arată „lumina” acestui an și ce s-a schimbat în preferințele clienților.

„Noi suntem producători de lumânări de 16 ani. Cred că de vreo 13 ani am început să diversificăm mai mult oferta pentru perioada Paștelui. Pentru început am creat lumânări tip ou, iepurași, puișori, mai mult decorative, pentru decorurile caselor. Ulterior am început să facem și lumânări pentru preoți”, povestește Ciprian.

Ceara de albine, domină

În ciuda diversității de materiale apărute pe piață, sibienii rămân fideli calității și purității. Ciprian Cristea confirmă că, și în 2026, lumânările naturale din ceară de albine domină topul vânzărilor.

„Rămân în continuare în topul preferințelor lumânările naturale din ceară de albine. Se observă însă o dorință tot mai mare a clienților pentru diversitate; chiar dacă vorbim despre ceară pură, oamenii își doresc ca acestea să aibă diferite modele, texturi și forme”, explică Ciprian.

Lumânările miniaturale pentru micii enoriași, la mare căutare

O noutate absolută a acestui an este creșterea cererii pentru lumânări de dimensiuni reduse, destinate special copiilor. Această schimbare pare să reflecte o evoluție în modul în care comunitatea religioasă interacționează cu tineretul.

„Se observă o creștere pentru lumânările mai micuțe, care sunt atribuite copilașilor ce îi însoțesc pe preoți la ieșirea din altar. Cred că este o nouă strategie a Bisericii Ortodoxe Române de a atrage și tineretul către Casa Domnului, oferindu-le un rol activ în ritualul Învierii”, este de părere artizanul sibian.

Dacă în anii precedenți experiența tactilă și vizuală din magazin era definitorie, 2026 marchează un punct de cotitură în comportamentul de consum. Sibienii au ales confortul și rapiditatea comenzilor digitale.

Conform lui Ciprian, site-ul a funcționat mult mai bine decât magazinul offline în acest sezon, semn că digitalizarea a cuprins inclusiv acest domeniu al tradițiilor artizanale.

Prețurile încep de la 15 lei

În ceea ce privește costurile, oferta de anul acesta este una extrem de versatilă, adaptată fiecărui buzunar.

Cele mai accesibile sunt chiar lumânările destinate celor mici, care pornesc de la prețul de 15 lei. Pentru cei care își doresc o piesă deosebită pentru masa de Paști, variantele pictate manual, cu diferite motive religioase sau tradiționale, pot ajunge la un preț cuprins între 250 și 300 de lei, reflectând munca meticuloasă a artizanului.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *