Locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe şi cei din localităţile învecinate sunt invitaţi să participe, duminică, la o ceremonie publică de sfinţire a bucatelor pentru Paştele catolic, ce va avea loc în centrul oraşului.
Evenimentul va începe la ora 07:30 în Piaţa centrală şi este organizat pentru a cincea oară de către Asociaţia MERT, în parteneriat cu parohiile locale.
Participanţii sunt încurajaţi să aducă coşuri cu bucate tradiţionale, respectiv ouă roşii, carne de miel, cozonac şi vin şi să se aşeze în rânduri, astfel încât preoţii să poată trece printre ele pentru a le binecuvânta.
Anunțuri gratuite din Maramures


