Primăria Cluj-Napoca a publicat în SEAP prima licitație pentru realizarea unui tronson din centura metropolitană, proiect major de infrastructură rutieră care vizează descongestionarea traficului din oraș, informează Actualdecluj.ro.

Este vorba despre contractul de proiectare și execuție pentru un sector al Drumului TransRegio Feleac TR 35 – etapa I, mai exact lotul 3, care cuprinde tronsonul dintre km 19+600 și km 24+365. Acesta include nodurile rutiere Basarabiei și Frunzișului, trei tuneluri prin pădurea Făget, precum și un drum de legătură către strada Frunzișului din municipiu.

– articolul continuă mai jos –

Anunțul de participare a fost transmis în 30 martie 2026 și publicat în SEAP în 1 aprilie, procedura fiind derulată online de Municipiul Cluj-Napoca.

Valoarea estimată a contractului este de 1.082.772.582 lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene prin Programul Operațional Transport 2021–2027, bugetul de stat și bugetul local.

Contractul are o durată totală de 48 de luni, din care 17 luni sunt alocate proiectării și 31 de luni execuției lucrărilor.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 17 iunie 2026, ora 15:00, acestea urmând să fie deschise în aceeași zi, în SEAP. Ofertele trebuie să rămână valabile până la 17 decembrie 2026.

Procedura de atribuire este licitație deschisă, fără negociere, fără acord-cadru și fără licitație electronică, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate–preț”.

Primarul Emil Boc a anunțat deja, după denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu Dimex-Hydrostroy-Integral pentru Centura Metropolitană a Clujului, că lucrarea va fi scoasă din nou la licitație pe 6 tronsoane. Deja, Primăria a mai transmis în SEAP; în afară de această procedură, alte două licitații.

Ultimul anunț a fost făcut ieri de primarul Emil Boc care a anunțat că a transmis în SEAP anunțul de licitație pentru tronsonul între nodururile 10 (Calea Turzii) și 12 (Spitalul Monobloc de Copii).

Primarul Emil Boc a anunțat în 1 aprilie lansarea licitației pentru lotul 4 al Centurii Metropolitane TR35 și a prezentat traseul acestuia, care va asigura legătura între Calea Turzii și zona Borhanci. Tronsonul va integra noduri importante – Calea Turzii, Mihai Românul, Măcieșului și zona Spitalului Pediatric – precum și infrastructuri conexe, inclusiv devierea Calea Turzii, o parcare și un centru de întreținere și coordonare. Investiția este estimată la peste 206,6 milioane de euro, cu o durată de realizare de 48 de luni, și presupune construirea a aproximativ 11,7 km de infrastructură nouă. Proiectul are un rol strategic, contribuind la fluidizarea traficului, deschiderea zonelor de dezvoltare din sud-estul orașului și îmbunătățirea accesului către infrastructuri medicale majore.

Urmează ca Primăria să mai lanseze alte trei licitații, despre care primarul susținea că vor avea o frecvență săptămânală. Deocamdată, în SEAP, a fost publicată o singură procedură.

Citiți articolul integral pe Actualdecluj.ro

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *